Accident provocat de un șofer băut și fără permis
Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tânăr fără permis care s-a urcat băut la volanul unui mașini și a provocat un accident rutier. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2:05, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178A, din comuna Todirești, un tânăr de 21 de ani, din comuna Berchişeşti, ce nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o rigolă betonată din partea dreaptă a părţii carosabile. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.