Paradoxul României: Suntem singura ţară din UE unde preţul cărnii la raft creşte când la fermier se ieftineşte

Românii sunt singurii cetăţeni din UE care au mâncat, în a doua jumătate a anului trecut, carne mai scumpă decât în perioada similară a lui 2013. Aceasta în contextul în care, la producător, preţul a scăzut în medie cu 9%.
Economica.net - Dum, 15 mart. 2015, 22:01
Paradoxul României: Suntem singura ţară din UE unde preţul cărnii la raft creşte când la fermier se ieftineşte

Embargoul impus de Rusia pe piaţa cărnii a dus anul trecut, la nivel european, la o scădere drastică a preţului cărnii de la poarta fermei (în medie cu 9,2%), urmare a unui surplus pe piaţă. Trendul s-a văzut însă şi în rafturile magazinelor, astfel că majoritatea europenilor plăteau la finele anului trecut, în medie, cu 0,3% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. Cu excepţia românilor însă, pentru care preţul a crescut în perioada iulie-decembrie cu 1%, în condiţiile în care, la poarta fermei, preţurile s-au redus cu 9,2%, potrivit unui raport realizat de Comisia Europeană. Spre comparaţie, în a doua jumătate a lui 2014, în Irlanda,  preţurile la raft s-au diminuat cu 2,7% ca urmare a unei reduceri medii de 7,5% la poarta fermei, în timp ce în Spania carnea s-a ieftinit cu 0,2%, datorită scăderii preţului la fermieri cu 16,7%. 

Din datele Comisiei Europene, situaţia a fost similară şi în prima jumătate a anului trecut, cu menţiunea că în situaţia României au fost şi alte state, printre care şi Spania. Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2014, preţul cărnii a scăzut, în medie, în UE, cu 5% la poarta fabricii, dar a crescut la consumatorul final cu 0,7%. În România, preţul la fermier s-a diminuat cu 8,9% şi a crescut la raft cu 1,2%, în vreme ce în Irlanda, spre exemplu, scăderea la poarta fermei a fost de 9,9%, iar la consumatorul final de 1%. 

De ce au crescut preţurile

Situaţia din România, atipică în contextul actual european, se datorează, spun reprezentanţii industriei, consumului în creştere, dar şi intermediarilor. „Consumul general a fost în creştere anul trecut, cu 1,7% faţă de anul anterior. De aceea preţurile au crescut”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Alex Jurconi, preşedintele Pro Agro. Potrivit acestuia, câştigători din această situaţie sunt intermediarii, comercianţi, dar mai ales „intermediarii frauduloşi”. „Aceştia din urmă pot ieşi la lumină prin reducerea TVA”, mai spune Jurconi.

În ceea ce priveşte situaţia fermierilor români, acesta spune că situaţia este dezastruoasă, în contextul în care statele dezvoltate exportă în România la preţ de dumping. „Acum diferenţa de preţ (dintre preţul plătit fermierilor şi cel de la raft n.red), pe carnea de porc , este de până la 30%. Acum, kilogramul se vinde cu 4 lei, faţă de 6 lei acum un an. Piaţa este inundată de carne de porc din ţări unde există surplus, la preţ de dumping”, mai spune Jurconi.

Ce se întâmplă în UE

Uniunea Europeană a intrat într-o perioadă a inflaţiei scăzute. În prima parte a anului trecut, atât inflaţia cât şi preţurile alimentelor au crescut cu 0,7 şi respectiv 0,2%, în vreme ce în a doua jumătate a lui 2014, inflaţia a crescut cu 0,4%, în timp ce preţurile la raft s-au diminuat cu 0,7%. „Acest lucru poate fi parţial explicat prin scăderea preţurilor la anumite produse. Cu toate acestea, nu toate categoriile de alimente comercializate în UE s-au ieftinit”, se arată în raportul UE. 

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va opri exporturile de zahăr către Uniunea Europeană, după completarea cotei atribuite în 2024
Ucraina va opri exporturile de zahăr către Uniunea Europeană, după completarea cotei atribuite în 2024
Guvernul Ucrainei va interzice oficial exporturile de zahăr către Uniunea Europeană pentru restul acestui an, deoarece a completat cota atribuită de UE, a anunţat ministrul interimar al......
Israel a anunţat că a ucis aproximativ 300 de combatanţi ai Hamas la Rafah
Israel a anunţat că a ucis aproximativ 300 de combatanţi ai Hamas la Rafah
Israelul a afirmat joi că a ucis aproximativ 300 de luptători ai Hamas de la declanşarea operaţiunii sale militare, la ...
Boloş: Programul de fertilizare in vitro continuă şi în 2024
Boloş: Programul de fertilizare in vitro continuă şi în 2024
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, majorarea bugetului Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse ...
Norvegia: investiții record în acest an în extracția de țiței și gaze
Norvegia: investiții record în acest an în extracția de țiței și gaze
Companiile ar urma să cheltuiască în 2024 o sumă pentru extracția de petrol și gaze și în transportul prin conducte ...