Învățământul primar și secundar din Basarabia în perioada dominației țariste (1812 - 1917)

Învățământul primar și secundar din Basarabia în perioada dominației țariste
 (1812 - 1917)

Deja în 1812, comandantul  suprem al armatei dunărene amiralul P. V. Cigeacov, în instrucţiunile sale adresate guvernatorului civil al Basarabiei Scarlat Sturdza[1] scria: „...Este necesar să fie pus în mişcare tot ce e în stare să  uimească privirea  si să  creeze imaginaţia acestei provincii, pentru a cultiva  în sufletele locuitorilor din ţinut dragostea  de patrie şi stima faţă de conducerea ei. Ocupaţi-vă, printre altele, de înfiinţarea  unei  şcoli primare, astfel ca tinerii să  înveţe  cel puţin să  citească şi să scrie”.
Dovada  elocventă a faptului că  deschiderea  şcolilor în regiune avea  o conotaţie politică că  sunt şi cuvintele aceluiaşi P. V. Ciceagov, care  scria guvernatorului civil al Basarabiei  în legătură cu  dechiderea  Seminarului Teologic din Chişinău: „...planul instruirii acestei  regiuni vă obligă  să  aveţi  girjă de a deschide  treptat  în acest teritoriu instituţii de învăţământ...” [2].
În Regulamentul cu privire la  instutuirea  administraţiei  ruseşti în Basarabia din 23 iulie 1812,  se menţiona că  departamentul  întâi al acestei  administraţii  coloniale  se va ocupa  cu problemele  „învăţământului”. Astfel  interesul  ruşilor pentru dezvoltarea sistemului şcolar din Basarabia cunoaşte un prim pas prin introducerea educaţiei  copiilor  în Regulamentul cu privire la adminstraţia rusească  în Moldova dintre Prut  şi Nistru. 
Învăţământul  primar din Basarabia, pe durata primelor decenii de ocupaţie imperială  rusă, aproape  că  n-a înregistrat  schimbări calitative, având o evoluţie întârziată, în raport cu  alte gubernii ruseşti, dar şi a politicii statului în domeniul educaţiei. Deşi  existau  diferite forme şi tipuri de şcoli ecleziastice şi private, primele şcoli primare care au  fost  înfiinţate din iniţiativa ministerului de resort, au fost şcolile lancasteriene.
Debutul  politicii statului în învăţământul  laic  din Basarabia se produce în anul 1827, când  guvernul rus a aprobat „Instrucţiunea cu privire la înfiinţarea şcolilor în regiunea Basarabia”. În conformitate cu  prevederile acestui document, se preconiza să  fie înfiinţate în Basarabia un liceu, câteva şcoli ţinutale şi şcoli parohial – laice, întreţinute de comunităţile locale. În baza „Instrucţiunii” au fost organizate: un gimnaziu regional, la 12 septembrie 1833, şi şase şcoli ţinutate, la 1828: în Chişinău, Bălţi, Hotin, Bender, Akkerman şi Ismail. Şcolile parohial – laice erau înfiinţate anevoios. Până  în 1840   a fost înfiinţată o singură şcoală parohială, acest proces înviorându – se după 1840, când sunt atestate şapte asemenea şcoli până în anul 1852, majoritatea din ele fiind înfiinţate în reşedinţele ţinutale urbane[3].
În anul 1824, în Basarabia a fost instituită reţeaua de şcoli primare, cu instruire reciprocă, de tip lancasterian. În acest an, şcoli de acest fel au fost  înfiinţate la Chişinău, Bălţi şi Ismail, iar trei ani mai târziu, în  anul 1827 – la Tighina şi Hotin. Acestea  au fost primele şcoli primare din Basarabia. În anii 1830 – 1840 au mai fost înfiinţate încă  şapte şcoli de acest tip[4].
În privinţa subordonării învăţământului primar din Basarabia, se afla în subordinea mai multor minstere, în 1835 în Basarabia, nu exista nicio şcoală primară  în subordinea Ministerului învăţământului public.
Şcolile primare din Basarabia se mai aflau şi în subordinea Ministerului domeniilor statului, care a înfiinţat majoritatea  şcolilor primare din această regiune, iar mai mult de jumătate aparţineau coliniştilor germani  şi bulgari[5]. Din cauza numărului mic de de şcoli, dar şi a unei  subvenţionări pe măsură, au avut un impact minor asupra evoluţiei instruirii publice din regiune[6].
Prin crearea , în anul 1828, a şase şcoli ţinutale, în Basarabia se instituie învăţământul secundar. Şcolile judeţene erau întreţinute de aşa – numitul fond basarabean de 10 procente. Începând cu anul 1830, 50 % din subvenţiile pentru acest tip de şcoli erau oferit de Ministerul Instrucţiunii Publice. În debutul activităţii şcolilor judeţene, ele se bucurau de un anumit prestigiu, fiind apreciate de cei care doreau să-şi instruiască  copiii. Cu timpul însă, importanţa şcolilor judeţene a scăzut, mai ales, după reorganizarea lor, în anii 1835 – 1837, când acestea au fost excluse din reţeaua liceală.
Instituirea, în anul 1833, în Basarabia a Liceului regional din Chişinău, semnifică consolidarea  învăţământului secundar laic din ţinut. Acest liceu avea menirea  să  pregătească  funcţionari  pentru instituţiile publice din ţinut. Durata studiilor în liceu era de şapte ani. Predarea  era în limba rusă. Corpul profesoral era alcătuit aproape în exclusivitate, din reprezentanţiii etniilor ucrainene şi ruse. Doar un singur român făcea parte din colectivul de cadre didactice al acestei instituţii. Elevii, în marea lor majoritate, erau de asemenea din rândul grupurilor minoritare, cu preponderenţă, ruşi şi  ucraineni, românii fiind în minoritate[7].
În anul deschiderii, liceul  era frecventat  de 40 de elevi, care erau împărţiţi, conform cunoştinţelor la momentul înmatriculării, în cele trei clase inferioare. Cei 40 de elevi reprezentau următoarele categorii sociale:

Tabel 1 Apartenenţa socială a elevilor din Basarabia în perioada  1833 - 1839
Anul de
Studii
Nr.  total de elevi        
Raportul  în % faţă de 1833
Apartenenţa socială  a elevilor
Nobili
În %
Preoţi
În %
Alte categorii
În %






1833
45[8]
100, 0
36
80, 0
-
-
9
20, 0
1834
85
188,0
71
83, 0
-
-
14
16,5
1835
135
300,0
56
41,5
-
-
79
58,5
1836
135
300, 0
56
41,5
-
-
79
58,5
1837
184
408, 9
40
21, 7
-
-
74
40,2
1838
211
468, 9
170
80,5
-
-
41
19,4
1839
205
455,6
164
80, 0
-
-
41
20,0
1840
277
615,6
189
68,2
3
1,1
85
30, 6
1841
258
573, 3
195
75,6
4
1,5
59
22,8
1842
252
560,0
164
65,0
5
1,9
86
34,1

Datele din Tabelul 1 atestă o creştere anuală a numărului de elevi. Dacă  în anul  1833 numărul  de elevi în liceu era de 45 (100%), atunci către anul 1842 numărul lor creşte de 5, 6 ori. Datele incluse în acest tabel, ne permit să aprecim faptul că  majoritatea elevilor proveneau  din familii de nobili, tendinţa de micşorarea numărului elevilor descendenţi din familii de nobili, comparativ cu alte categorii sociale este una evidentă.  Spre anul 1842, numărul fiilor de nobili scade.  Numărul redus al copiilor de preoţi în această instituţie se explică prin obiceiul acestei categorii sociale de a-şi învăţa copiii în familie, dar  şi  prin prezenţa în regiune a unei  instituţii de învăţământ cu profil religios – Seminarul  Teologic din Chişinău[9].
În anul 1850 în Basarabia existau  300 de instituţii de învăţământ, în care îşi desfăşurau  activitatea aproximativ 10 000 de elevi.  Însă  anul 1858, excluzând sudul  Basarabiei, care se afla în componenţa Principatului Moldovei din 1856, conform datelor din Arhiva Naţională  a Republicii Moldova existau doar 162 de instituţii de învăţământ de diferite tipuri, care dispuneau  de 242 cadre didactice şi 3877 de elevi. Astfel, se constată  o scădere drastică  a numărului şcolilor în aproximativ 8 ani, chiar excluzând sudul Basarabiei, care, la retrocedare către Moldova, avea doar o şcoală  judeţeană la Bolgrad şi câteva şcoli  primare coloniale bulgare. Învăţământul  din Basarabia era în degradare datorită subvenţionării slabe din partea statului rus, care trecând printr-o criză profundă, nu putea pulta eficinet cu  problemele interne.
Începând  cu 8 martie 1864, în Basarabia începe să funcţioneze şi prima instituţie de învăţământ secundar pentru fete, care la început activa ca Şcoală privată  pentru fete, a cărui patroană era Liubovici A. Beliugova.  Primul liceu pentru fete urmărea scopul de a atrage în sistemul de învăţământ fiicele de nobili, funcţionari, negustori şi alte şi ale altor pături  sociale înstărite. În anul deschiderii liceului dispunea de două clase începătoare, fiind întreţinut cu banii proveniţi de la impozitarea nobilimii, bisericilor şi mănăstirilor, care trebuiau să  achite ¼ copeici pentru fiecare desetină de pământ deţinută. Aceşti  bani, care se adunau în visteriile din judeţe, urmau să fie transferaţi direct către liceu,. Însă, banii astfel adunaţi nu erau suficineţi pentru întreţinerea acestei  instituţii de învăţământ. În anul 1870 Consiliul zemstvei guberniale a hotărât să  aloce anual, pentru întreţinerea liceului 9430 ruble. Din acest moment liceul privat este transformat în liceu de stat cu  cu denumirea Liceul pentru fete de zemstvă din Chişinău[10]
Şcolile şi Liceul din Chişinău, care deşi erau  finanţate de stat, totuşi nu aveau posibilitatea să ofere spaţiu locativ  elevilor veniţi din alte localităţi şi care aveau nevoie de cazare  în oraşul de reşedinţă al şcolii.  Astfel elevii, erau distribuiţi la profesorii din oraş, cărora li se oferea o licenţă pentru o astfel de activitate. Existau „profesori  - tutori” şi doar tutori, fără  studii pedagogice.  Marea lor majoritate fiind totuşi profesori cu studii pedagogice. În acest fel, elevii erau  trimişi să locuiască  cu  profesori, tutori, care obţineau  licenţă de la Direcţia şcolilor din Basarabia. Numărul elevilor care erau  cazaţi în astfel de „cămine” era diferit,  în dependenţă de posibilităţile profesorilor tutori, cât şi  de numărul de elevi care aveau nevoie de cazare[11].
În 1813 este organizat  Seminarul Teologic  din Chişinău sub conducerea  lui  Gavril  Bănulescu – Bodoni[12],  în care s-a predat  „în primul  rând  şi neapărat”  în limba rusă, iar  în limba  română, numită  „moldovenească” se studia  numai  ca obiect aparte, pentru  ca  absolvenţii  „să  poată propovădui  cuvântul  lui  Dumnezeu” în satele Basarabiei[13]. Limba  moldovenească  era la începutul dominaţiei  ruseşti privită ca  o limbă  paralelă celei  oficiale de stat. Cunoşterea  ei  se  cerea  în Seminarul  Teologic din Chişinău şi  în şcolile  primare parohiale[14]. La  început  guvernul  rus  a fost obligat să recunoască unele drepturi  moldovenilor, între altele  cel de a folosi limba  lor  în şcoală,  administraţie şi biserică[15].
La 28 februarie 1868, guvernatorului Basarabiei Egor Gangardt[16] i s-a prezentat  un proiect privind identificarea  şi  finanţarea  pentru întreţinerea şcolilor pentru popor, prezentat de inspectorul judiciar pentru ţărani din ţinutul Hotin.  Acesta menţiona, că ţăranii erau dispuşi să ofere câte 10 copeici pentru întreţinerea  şcolilor.
Iniţiativele locale indică  situaţia dificilă în care se aflau  şcolile primare şi întârzierea  aplicării legii „Cu privire la şcolile primare pentru popor”. Din informaţiile direcotrului şcolilor din Basarabia, care a efectuat un control împreună cu  supraveghetorii de stat, la începutul anului 1868, şcolile săteşti, marea lor majoritate, se aflau  într-o stare degradantă, chiar dacă  ţăranii erau de acord cu acceptarea unor taxe suplimentare pentru întreţinerea lor.
Unele şcoli erau create   din contul unor persoane private, ca de exemplu: moşierul N. N. Macri în Dubăsarii Vechi, Kayiţin – în târguşorul Edineţ, principesa Obolenscaia – satele Noua Suliţă şi Tărăsăuţi şi satul Stălineşti, principele Gagarin - Sturza. Unele dintre aceste persoane infiinţaseră  şcoli şcoli parohial – laice anterior, însă în anul 1868 aceştiau  încheiau contractele de pace pentru întreţinerea  acestora cu conciliatorii în litigii financiare şi  Direcţia şcolilor din Basarabia, cum a fost cazul  moşierului N. N. Macri  şi principelui Gagarin – Sturza[17].
Situaţia învăţământului  în Imperiul Rus deveniea din ce în ce mai critică, fapt dovenit de datele statistice din anul 1871 care atestă  că  în Basarabia existau 17 şcoli de stat şi 11 şcoli particulare. Din numărul  total de 2448 de elevi care işi făceau  studiile în aceste şcoli, 1879 (76, 7 %) erau băieţi şi 569 (23, 2) fete[18].
Un moment important  în evoluţia dominaţiei ruse în Basarabia a fost reprezentat de păstoria episcopului Pavel Lebedev[19]. În urma unei  inspecţii, în perioda  5 februarie – 4 martie 1873, în şcolile şi seminarele din eparhia Chişinău  a dispus înlăturarea deficienţelor în privinţa cunoaşterii slabe a limbii ruse. Problema principală, după Lebedev, consta  în faptul că, în instituţiile de învăţământ din eparhia Chişinău, intrau copii care nu cunoşteau deloc limba rusă: „Aceştia aduc şi fac domnie în instituţie limba lor maternă în care vorbesc în casele lor. Folosind această limbă în relaţiile  şi discuţiile lor nu doar că  ei  inşişi se lipsesc de posibilitatea de a cunoaşte limba rusă, da şi pe cei care cunosc această limbă  îi fac să  să   vorbească  cu  greşeli”.
În acest scop, Lebedev a propus clerului să  pregătească copiii săi pentru şcoală în modul adevărat şi, în special, să  facă limba rusă limba sa maternă. „Pentru a face o anumită limbă  maternă a copiilor – sugera ierarhul – este necesar ca aceştia să  înveţe limba respectivă de la vârstă fragedă, copiii preiau desigur limba din familia în care trăiesc de la părinţii şi educatorii lor, de aceea prima obligaţie a părinţilor este aceea ca ei să  vorbească cel puţin în familie nu altă  limbă  decât cea rusă”. Pentru  a înlesni demersul părinţilor în această prinvinţă, Lebedev a propus Consiliului Pedagogic al Administraţiei  Seminarului Teologic din Chişinău să  indice metoda optimă a învăţării limbii ruse în casele părinţilor[20]
Deşi obiectivul principal  al şcolilor ruse din Basarabia era învăţarea limbii ruse, acest lucru  era dificil de realizat în contextul lipsei  de învăţători  de limbă  rusă, dificultatea  acestei  limbi  şi penuria de mijloace în ceea ce priveşte asigurarea şcolilor deschise de către Direcţia  şcolilor publice şi  Consiliului eparhial  şcolar.  Elevii nu erau asiguraţi  cu rechizite  şi  manuale.  În plus majoritatea  dintre  aceştia erau moldoveni, care nu vorbeau limba rusă. Din această cauză, învăţătorii se confruntau  cu  dificultăţi în a-i  învăţa să  reproducă corect şi coerent ceea ce citiseră. În cele mai  multe cazuri, învăţătorii numiţi de preoţi erau incapabili să predea  elevilor materia şi nici nu vorbeau  ruseşte[21].
Deşi în Basarabia, Imperiul Rus a început să deschidă  mai multe şcoli, în perioada  1876 şi 1886, cele mai multe şcoli aveau cheltuieli importante, autorităţile centrale criticau  ritmul lent de rusificare. Astfel, în anul şcolar 1879 – 1880 în Basarabia existau  247 de şcoli -  cele mai multe cu o clasă – învăţau  12 745 elevi,  dintre care cu singură  clasă învăţau 11 419 elevi, iar în şcolile cu  două clase  - 1326 elevi.  Iar aportul financiar al zemstvelor judeţene judeţene la întreţinerea  acestor şcoli în anul de studii 1879 – 1880 a fost de 14 650 ruble. Cea mai mare contribuţie la susţinerea procesului de învăţământ a avut-o zemstva judeţului Iaşi, care a sprijinit funcţionarea celor 44 de şcoli cu aproximativ 5 000 de ruble.  La polul opus se alfa zemstva judeţului Chişinău, care a acordat celor 39 de şcoli doar 600 de ruble. În ansambu  se poate constata că  în anul de studii 1879 – 1880 zemstvele judeţene nu s-au implicat prea mult în susţinerea şcolilor, lăsând această preocupare pe seama comunităţilor săteşti[22]
În opinia inspectorului şcolar A. Uvarof, prezent la discuţia generalului H. Roop cu  elevii şcolii din Căinarii Vechi, „deplina cunoaştere a limbii ruse” nu se putea obţine într-o măsură oarecare, cauza naţionalităţii elevilor, mediul în care aceştia locuiau şi auzeau numai  „vorbă moldovenească”, precum şi a perioadei scurte depline a aflării elevilor  în şcoli. Preocupat de problema  „contopirii depline a Basarabiei  cu Rusia”, generalul H. Roop, în scrisoarea  din 22 septembrie 1888, a recomandat administraţiei  guberniale responsabilă de învăţământ să  pună în viitor la baza activităţii şcolilor nişte principii prin care şcolile publice ale acestei „periferii” ar satisface necesităţile reale ale populaţiei şi ar contribui la rusificare.
Drept răspuns la observaţiile lui Roop, guvernatorul Konstantinovici a reperat mai multe cauze prinvind răspândirea  redusă a limbii ruse printre populaţia moldovenească: 1) infleunţa slabă a elementului rus asupra populaţiei  băştinaşe din cauza rigidităţii  celei din urmă 2) numărul de redus de şcoli  în gubernie, în special  în judeţele populate compact de moldoveni 3) dificultatea de a învăţa limba rusă  chiar la nivelul pe care îl oferea  şcoala. Potrivit guvernatorului, până  la învăţarea scrisului şi cititului, învăţătorul care nu ştia limba moldovenească era obligat să  spună elevilor denimirile diferitelor obiecte în limba rusă[23].
Pentru o însuşire mai  rapidă  a limbii ruse, Lebedev recomanda părinţilor  care nu-şi  puteau  trimite copiii în clasele pregătotoare să-i  dea  în şcolile mănăstireşti din Hârjauca,  Hârbovăţ, Curchi, Dobruşa  şi Jabca. În aceste şcoli, erau numiţi supraveghetori speciali, care aveau misiunea ca elevii să vorbească în  permanent  în limba rusă.
    Tot în privinţa vorbirii limbii ruse de către moldoveni,  profesorul universitar  Aleksandr Kociubunski propunea să  se acorde o atenţie mai mare „instruirii” moldovencilor  să  fie duse la şcoală, să  fie cazate în cămine sau mănăstiri  şi să  nu aibă  gazdă  la moldoveni. „Numai  astfel se poate şterge conservatorismul deosebit, închistarea  şi  legătura puternică a moldovenilor cu  tradiţia atât pe malurile Tisei, Dunării, cât  şi pe cele ale Nistrului”[24].
            În pofida faptului că ruşii au demarat un amplu proces de rusificare prin şcoală  a românilor dintre Prut şi Nistru, iar acest proces s-a manifestat sub diferite forme pe care le-am expus mai  sus, abia în timpul revoluţie ruse din anul 1905 s-a ridicat problema limbii materne  în şcoală. Zemstvele basarabene, congresul parohial  al preoţilor, congresul institutorilor reclamă cu insistenţă introducerea  limbii române în şcoală. Ca urmare a cererilor  clerului din anul 1906, Sinodul  rus, sesizat de arhiepiscopul Basarabiei, aprobă la Seminarul  Teologic din  Chişinău  predarea să  se facă în limba română „pentru a satisface nevoile locuitorilor moldoveni, care se găseau în număr mare (83 %) în Basarabia”. Dar lupta dusă  pentru introducerea limbii române  în şcolile basarabene nu a dat rezultate după prima revoluţie rusă. Probema este ridicată  neîncetat la şedinţele zemstvelor, la adunările studenţilor  şi institutorilor[25].
       După anul 1905, conform  datelor consiliilor zemstvelor judeţene, la 1 ianuarie 1906  în judeţele Basarabiei  locuiau 1 679 820 oameni, dar numărul şcoliilor şcolarizaţi era foarte mic, după cum este arătat  în tabelul 2.

Tabel  nr. 2 Coraportul dintre copii şcolarizaţi şi cei  neşcolarizaţi în judeţele Basarabiei la 1 iaunarie 1906
Judeţul
Confrom datelor consiiliilor judeţe la 01. 01. 1906

Numărul copiilor şcolarizaţi
Nr. total al
locuitorilor
Nr.  copiilor de vârstă şcolară
Numărul elevilor
Cifre 
%
Chişinău
180253
18025
6509
11516
63, 3
Orhei
186750
18675
8116
10559
56, 5
Bender
190981
19098
8242
10856
56, 8
Bălţi
190981
16439
7028
9411
57, 2
Akkerman
164388
26254
20157
6097
23, 2
Soroca
262536
23245
6642
16603
71, 4
Hotin
232446
27361
7043
20318
74, 3
Ismail
188853
18886
10199
8687
46, 0

            Analizând cifrele din tabel, se poate constata că  la 1 ianuarie 1906 în judeţul Chişinău  erau  neşcolarizaţi   11 516 copii. Judeţul  Akkerman avea cel mai minc număr de copii rămaşi în afara procesului de studiu 23, 3 %. De fapt, procentajul mic de copii analfabeţi vine din contul germanilor colonişti[26].
        Chiar dacă Imperiul Rus făcea eforturi mari pentru şcolarizarea populaţiei basarabene. Aceasta nu avea cum să  influenţeze reuşita moldovenilor în şcoala rusă[27]. În continuare populaţia era neşcolarizată şi numărul basarabenilor care ştiau să  scrie  şi să citească  era foarte mic, comparativ cu alte naţionalităţi conlocuitoare din  regiunea dintre Prut  şi Nistru. Astfel  procentajul locuitorilor  ce ştiau să citească, conform datelor culese de zemstva guberniala în intervalul 1907 – 1908  redate în tabelul nr. 3,  arată  o politică  dezastruoasă  aplicată  de ruşi.

Tabel nr. 3 Populaţia ştiutoare de  carte din Basarabia în perioada 1907 – 1918         
Locuitorii
Basarabiei
Bărbaţi
Femei
Germani
65, 5 %
62, 9 %
Polonezi
55, 6 %
52, 9 %
Evrei
49, 6 %
24, 1 %
Ruşi albi
Ruşi (velicoruşi)
42, 3 %
11, 5 %
Bulgari
39, 9 %
21, 1 %
Turci  (găgăuzi)
21, 1 %
2, 4 %
Ucraineni
15, 3 %
3, 1 %
Moldoveni 
10, 5 %
1, 7 %
Ţigani 
0, 9 %
0, 3 %

       După cum se observă  în Tabelul nr. 4, populaţia moldovenească ştiutoare de carte  - ruşii considerau o perosoană  ştiutoare carte pe aceea care ştia să semneze – era foarte mică în raport cu celelalte minorităţi din Basarabia. Astfel se poate spune că şcoala rusească  din Basarabia  nu a jucat  niciun rol în viaţa populaţiei  locale şi că autohtonii provinciei erau complet analfabeţi[28]. Însuccesul moldovenilor în şcoala rusă a fost condiţionat de plasarea acestora în grupul de popoare ortodoxe, care aveau  drept obligaţie începând cu  şcoala primară, în conformitate cu  Legea  învăţământului din 1864, de a studia în limba rusă. Interdicţia etnicilor români din Basarabia de a învăţa în limba maternă a fost de asemenea  decisivă în nereuşita lor, deoarece în momentul în care protestanţii din Imperiul Rus au fost obligaţi  să  şi ei  în limba rusă în cadrul  societăţilor a început să crească  numărul analfabeţilor[29]





[1] Scarlat Sturdza (n. 1750 – d. 1 aprilie 1816) -  a fost primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812. A fost unicul guvernator de origine română. Provenea dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții cărturărești. Scarlat Sturdza a fost fiul marelui vornic Dimitrie Sturdza și al Ruxandei, fiica lui Grigore al II-lea Ghica.
[2] Tyragetia. Istorie. Muzeologie, serie nouă volumul VIII ( XXII ), nr.  2, Chişinău, 2014
[3] Tyragetia. Istorie. Cultură. Muzeologie, Serie nouă,  volumul VIII (XXIII), nr. 2, Chişinău, 2014
[4] Buletinul ştiinţific al tinerilor istorici, serie nouă I (VI), Chişinău, 2012
[5] Tyragetia. Istorie. Cultură. Muzeologie, Serie nouă,  volumul VIII (XXIII), nr. 2, Chişinău, 2014
[6] Buletinul ştiinţific al tinerilor istorici, serie nouă I (VI), Chişinău, 2012
[7] Buletinul ştiinţific al tinerilor istorici, Serie nouă, I (VI), Chişinău, 2012
[8] Conform  altor izvoare, în primul an de studiu, în Liceul de băieţi şi fete făceau parte 40 de elevi (ANRM ), F. 1862, înv. 25, d. 9, f. 198 – 199), iar conform datelor oferite de F. F. Ciobotaru – 42 de elevi, dintre care 2 erau din rândul micii burghezii, iar ceilalţi erau copii de nobili şi funcţionari (Ciobotaru 1962, 93)
[9] Tyragetia. Istorie. Muzeologie, serie nouă, volumul VIII (XXIII), nr. 2, Chişinău, 2014
[10] Ibidem
[11] Buletinul ştiinţific al tinerilor istorici, serie nouă, I (VI ), Chişinău, 2012
[12] Gavril  Bănulescu – Bodoni – a fost mitropolit  ortodox  al  Moldovei,  Ekaterinoslav şi Herson – Tavriceski, al Kievului  şi  ulterior al  Basarabiei.
[13] Anton Moraru,  Basarabia  sub jugul colonial al Rusiei ţariste ( 1812 1917 ), Chişinău, Editura  Labirint 2012, p. 63 - 64
[14] Ion Ţurcanu, op. cit., Chişinău, Editura  Cartier,  2012, p. 465
[15] Alexandru  Boldur,  Istoria  Basarabiei – ediţia a II –a, Bucureşti,Editura  Victor Frunză, 1992, p. 465
[16]Egor Gangardt – guvernator militar şi civil  al Basarabiei în perioada 1868 - 1871
[17] Tyragetia. Istorie. Muzeologie, Serie nouă, vol. X (XXV), nr. 2, Chişinău, 2016
[18] Tyragetia. Istorie. Muzeologie, Serie nouă, vol. X (XXII), nr. 2, Chişinău, 2014
[19] Pavel  Lebedev (1827 - 1892) – Arhiepiscop al  Chişinăului şi Hotinului  în perioada 1871 – 1881
[20] Confernţa ştiinţifică internaţională “200 de ani  de la problema Basarabiei. Aspecte social – politice şi culturale”, Universitatea  de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău, Chişinău, 2012
[21] Confernţa ştiinţifică internaţională “200 de ani  de la problema Basarabiei. Aspecte social – politice şi culturale”, Universitatea  de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău, Chişinău, 2015
[22] Ludmila Coadă,  Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico – juridice, Chişinău, Editura Portos, 2009,  p.  89
[23] Confernţa ştiinţifică internaţională “200 de ani  de la problema Basarabiei. Aspecte social – politice şi culturale”, Universitatea  de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău, Chişinău, 2012
[24]“Evoluţia mentalităţii tineretului în contextual integrării în Uniunea Europeană””, Universitatea  de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău, Chişinău, 2015
[25] Ştefan  Ciobanu, op. cit., p. 74
[26]  Ludmila Coadă, op. cip, P. 95
[27] “Evoluţia mentalităţii tineretului în contextual integrării în Uniunea Europeană”, Universitatea  de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău, Chişinău, 2015
[28] Ştefan Ciobanu, op cit.,  p. 74
[29] “Evoluţia mentalităţii tineretului în contextual integrării în Uniunea Europeană””, Universitatea  de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău, Chişinău, 2015

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii