trif bogdan

Noul Ministru al Turismului are declarată ca avere un apartament în Sibiu și un autoturism. Bogdan Trif, este lider al PSD Sibiu și spune că în mandatul său prioritate are dezvoltarea unui domeniu schiabil în zona Bâlea Lac în Munții Făgăraș.

Bogdan Trif a declarat, după audierile din comisii, că legea turismului trebuie trimisă de urgenţă în Parlament, iar un grup format din experţi ai Băncii Mondiale lucrează deja la o strategie în domeniul turismului, anunță News. “Trebuie să elaborăm şi să trimitem spre dezbatere Parlamentului, de urgenţă, legea turismului. Trebuie simplificată legislaţia. Nu am avut până acum o strategie în domeniul turismului. Avem deja un grup de lucru format din experţi ai Băncii Mondiale şi cred că, în cel mai scurt timp, România va avea prima strategie în domeniul turismului, care este esenţială în dezvoltare”, a declarat Bogdan Trif la finalul audierilor din comisiile de specialitate.
De asemenea, ministrul propus a spus că dezvoltarea domeniului schiabil din Munţii Făgăraş este cel mai important lucru din masterplan.
“Vom implementa măsurile din masterplan. Dezvoltarea Mării Negre şi a Deltei Dunării, dar cel mai important este, din punctul meu de vedere, dezvoltarea domeniului schiabil din Munţii Făgăraş”, a continuat Trif.
Întrebat ce speră să rămână în urma lui la finalul mandatului de ministru, acesta a spus: ”Îmi doresc foate mult să realizez acest domeniu schiabil (din Munţii Făgăraş – n.r.)”.


CV-ul și averea lui Bogdan Trif
Potrivit ultimei declaratii de avere publicate pe site-ul Garzii Nationale de Mediu (in mai 2017), Bogdan Trif detine un apartament in Sibiu (impreuna cu sotia), un autoturism Hyundai I30 si venituri salariale in 2016 de aproape 60.000 de lei.
Bogdan Gheorghe Trif s-a născut la 28 aprilie 1977, în municipiul Sibiu, potrivit CV-ului postat pe site-ul Gărzii Naţionale de Mediu.
A absolvit liceul la Grupul Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii Sibiu (1992-1995) şi a urmat Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea TTPA, specializarea Agronomie (1997-2001). A obţinut un Certificat de competenţă Lingvistică în Limba engleză la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Litere, Istorie şi Jurnalistică, catedra de Studii Britanice şi Americane (2001), precum şi o Diplomă IPPC (Controlul Integrat al Poluării) şi diplomă EIA (Evaluarea Impactului asupra Mediului) în cadrul unui Curs finanţat de Comisia Europeană – DG Environment financed Project (2004-2005).
A obţinut un Masterat în Expertiză şi managementul sistemelor ecologice la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe-Ecologice (2004-2006), o diplomă de auditor de mediu (2007), un alt Masterat în Managementul Securităţii, Sănătăţii şi al Relaţiilor de Muncă la Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de Inginerie Hermann Oberth (2007-2008). Este, totodată, licenţiat în Drept la Universitatea Alma Mater din Sibiu, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative (2009-2012).
A fost inginer agronom la SC Ital Seminţe România SRL (2002-2004), inginer la Compartimentul Marketing la Complexul Muzeal Astra (2004), consilier principal la Biroul Reglementări Regionale – Compartimentul Controlul Poluării şi Managementul Riscului la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu (2004-2006), comisar principal (2006-2009) şi director coordonator (2009-2010) la Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu, comisar superior la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Sibiu (2010-2013), director executiv la Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu (2013-2016).

Ultima oră

Comentariul meu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *