Kovesi: Din cauza investigațiilor noastre, în ultimul an și jumătate presiunea asupra DNA a crescut

Codruta Kovesi, Klaus Iohannis
Agerpres

Șefa DNA a afirmat, fiind chestionată de The New York Times în legătură cu situaţia politică de la Bucureşti, că schimbarea mentalităţilor este dificilă şi că ultimii cinci ani au însemnat foarte mult pentru România din perspectiva luptei anticorupţie.

Declaraţia sa apare într-un articol care are ca temă eforturile liderilor din România de a o îndepărta pe şefa procurorilor anticorupţie invocând conspiraţiile "statului paralel"şi în care sunt analizate mitingul PSD, discursurile liderilor şi demersurile în vederea îndepărtării lui Kovesi, transmite News.ro.

În fiecare an de când Kovesi a deveit procuror - şef al DNA aproape 1200 de persoane au fost puse sub acuzare pentru corupţie şi 1.000 au fost condamnate, printre acestea 14 miniştri, 39 de miniştri adjuncţi, 14 senatori şi un mebru al Parlamentului european, scriu jurnaliştii.

"Doamna Kovesi, care rămâne în funcţie în timp ce preşedintele deliberează cu privire la viitorul ei, nu a comentat în mod direct decizia Curţii Constituţionale. Dar într-un interviu acordat la sediul Direcţiei, în aceeaşi clădire care a servit drept cartier general al Armatei Române în timpul celui de-al doilea război mondial, ea şi-a apărat instituţia", scriu jurnaliştii de la The New York Times.

“Schimbarea mentalităţilor este dificilă", a declarat ea, adăugând: "Ultimii ciinci ani au însemnat foarte mult pentru România".

Citește și
augustin lazar
Augustin Lazăr: Preşedintele apreciază când dă decizia privind procurorul-şef al DNA
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Ziariştii de la The New York Times mai afirmă că stilul ambiţios şi ferm al şefei DNA i-a adus mulţi duşmani din spectrul politic. Cu cât presiunea din partea lui Liviu Dragnea a crescut, ea a reacţionat şi mai agresiv, notează jurnaliştii.

"Din cauza investigaţiilor noastre, din cauza condamnnărilor, în ultimul an şi jumătate, presiunea asupra instituţiei noastre cu siguranţă a crescut", a mai declarat Kovesi, adăugând: "Dacă independenţa procurorilor dispare - aşa cum arată lucrurile acum - munca nu devine mai dificilă. Devine imposibilă".

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Tăriceanu vrea ca şefa DNA să fie revocată de preşedinte până în decembrie
Tăriceanu vrea ca şefa DNA să fie revocată de preşedinte până în decembrie

Călin Popescu-Tăriceanu consideră că şeful statului trebuie să semneze decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, ca urmare a deciziei CCR, într-un "termen rezonabil", care nu poate să fie luna decembrie.

Augustin Lazăr: Preşedintele apreciază când dă decizia privind procurorul-şef al DNA
Augustin Lazăr: Preşedintele apreciază când dă decizia privind procurorul-şef al DNA

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi, că preşedintele apreciază când va lua o decizie în ceea ce o priveşte şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Vicepremierul Paul Stănescu spune că Iohannis trebuie suspendat dacă nu respectă decizia CCR
Vicepremierul Paul Stănescu spune că Iohannis trebuie suspendat dacă nu respectă decizia CCR

Vicepremierul Paul Stănescu susţine că preşedintele Klaus Iohannis trebuie suspendat din funcţie dacă nu semnează revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, însă decizia trebuie luată de PSD.

Kovesi vs Inspecția Judiciară. CSM a respins una dintrele cele trei acțiuni la adresa șefei DNA
Kovesi vs Inspecția Judiciară. CSM a respins una dintrele cele trei acțiuni la adresa șefei DNA

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins, miercuri, una dintre acţiunile exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.