Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a verificat astăzi mai multe investiții ale municipalității aflate în curs de realizare. Astfel, Ion Lungu a verificat lucrările la statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, din parcul Șipote, precizând că sunt finalizate, în prezent lucrându-se la amenajările din jurul acesteia. „Este finalizată și strada Bogdan Vodă. Cetățenii de pe această stradă spun că sunt mulțumiți și că s-a făcut o treabă bună. De asemenea este în curs de asfaltare strada Mihail Sadoveanu, unde se toarnă al doilea strat de asfalt, având ca termen de finalizare începutul lunii noiembrie și s-a turnat asfalt acolo unde s-a intervenit pe strada Grigore Ureche”, a declarat Ion Lungu. El a adăugat că în prezent se lucrează și la montarea corpurilor de iluminat la piața agroalimentară din Burdujeni, constructorul dând asigurări că va finaliza investiția pe data 20 octombrie 2018. În același timp, el a arătat că în Suceava continuă lucrările de marcare a trecerilor de pietoni cu culoarea roșie, pentru a fi mai vizibile de la distanță. Nu în ultimul rând Ion Lungu a precizat că în derulare sunt și lucrările la gardul Cimitirului Pacea.
„Vom solicita constructorilor, ca și până acum, să finalizeze lucrările conform termenelor prevăzute în contracte”, a spus primarul Sucevei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava