Expediţia în Siberia a doi bărbați din Satu Mare. Au parcurs 30.000 de km în 29 de zile

expeditie Siberia
Facebook/ Bertici Attila

Doi sătmăreni, tată şi fiu, au ajuns marţi, acasă, în municipiul Satu Mare, după o expediţie de aproape 30.000 de kilometri prin Siberia, cu punct final în Vladivostok.

Bertici Attila, alături de fiul său, Norbert, au declarat la sosire că au parcurs în total 29.830 de km în 29 de zile, trecând prin 16 ţări. Attila Bertici a precizat că a ales să refacă acest traseu în memoria bunicului său, care a fost deportat în Siberia şi s-a întors pe jos acasă.

"Am trecut prin 7.000 de km unde nu erau drumuri. Ne-a plăcut foarte mult Rusia, e altceva faţă de ce se aude. Cea mai frumoasă ţară e Mongolia. Nu ne-a plăcut Kazahstanul, în viaţa mea nu mai merg acolo. În rest oamenii au fost super ok. Maşina mă mir cum mai rezistă. Am schimbat doar două piese care oricum le schimbam şi în România. Uzbekistanul e o ţară comunistă unde chiar au vrut să ne aresteze, fiindcă am filmat într-un tunel dar am scăpat cu un pachet de ţigări şpagă. În foarte multe ţări nu era GPS întrebam de oameni în Mongolia dacă mergem bine, au zis că mergem bine dar, de fapt, ne-am dat seama după 200 de km, că nu au înţeles ce i-am întrebat", a spus Bertici Attila.

Ei au povestit că au ajuns şi la altitudini de 3.700 metri altitudine, au dormit în maşină la minus 25 de grade Celsius şi au fost interogaţi timp de două ore de un "agent KGB".

Traseul l-au parcurs cu un autoturism Dacia Logan, fabricat în anul 2005. Pe tot traseul au fost nevoiţi să schimbe două piese, o planetară şi un senzor de apă.

Citește și
Alertă maximă la Iași după moartea liderului interlop Costel Corduneanu. Planul conceput de poliție, echivalent cu un cod roșu la accidente rutiere: „Suntem mai mulți ca de obicei”

Ei au pornit în expediţia "Hello Siberia Satu Mare - Vladivostok", în data de 10 octombrie din municipiul Satu Mare, reuşind să adune sponsorizări de la firme locale, bugetul total fiind de 12.000 de euro. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep ar putea deveni patroană de club! E așteptată alături de două staruri de la FC Barcelona
Simona Halep ar putea deveni patroană de club! E așteptată alături de două staruri de la FC Barcelona
Citește și...
Miliardarul Richard Branson şi fiul său, ''la un pas de moarte'' în timpul unei expediţii montane. VIDEO
Miliardarul Richard Branson şi fiul său, ''la un pas de moarte'' în timpul unei expediţii montane. VIDEO

Omul de afaceri Richard Branson şi fiul său Sam, aflaţi într-o expediţie montană pe Mont Blanc, au fost la un pas de moarte după ce mai multe roci de ''mărimea unor maşini mici'' s-au prăvălit peste ei, relatează Press Association.

Recomandări
VIDEO. Haos în Dubai, din cauza furtunii violente. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate. Multe au legătură cu România
VIDEO. Haos în Dubai, din cauza furtunii violente. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate. Multe au legătură cu România

Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) a fost transformat într-un adevărat lac, marți, din cauza furtunii violente care a lovit orașul din Emiratele Arabe Unite.

România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”
România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”

Asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, James O'Brien, a declarat, marţi, că SUA lucrează cu România în ceea ce priveşte ameninţările venite în contextul războiului din Ucraina.  

Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau
Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau

Creşterea numărului incidentelor militare, atacuri cibernetice de sorginte rusă, posibilitatea infiltrării serviciilor secrete ruse în rândul refugiaţilor ucraineni, printre riscurile determinate de continuarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.