8 combinații alimentare frecvent întâlnite pe care ar fi bine să le eviți

De ce nu e bine să bei lapte cu cacao sau să mănânci pizza și să bei suc acidulat? Descoperă câteva combinații alimentare pe care ar fi bine să le eviți!
Unele combinații alimentare pot să fie foarte supărătoare pentru sistemul dgestiv și trebuie evitate. Știm cu toții că este mult mai bine să mănânci alimentele cât mai simple, fără să faci o mulțime de combinații, însă este foarte greu să te abții de la asocierile cu care am fost obișnuiți o viață întreagă. 

Dacă unele asocieri pot să perturbe serios digestia și trebuie evitate, mai sunt și altele cu care am fost obișnuiți și care își pierd din eficiență, astfel că nu mai sunt deloc bune pentru sănătatea organismului.



8 combinații alimentare frecvent întânite pe care ar fi bine să le eviți


1. Cacao plus lapte

Cacaua este bogată în acid oxalic care blochează absorbția calciului. Știm că ai consumat această băutură de-o viață, însă potrivit specialiștilor nu este tocmai cea mai bună combinație pentru sănătatea ta. Atunci când acidul oxalic din cacao se combină cu calciul din lapte se favorizează formarea cristalelor de oxalați care sunt foarte periculoase pentru rinichi. Bineînțeles că o cană cu cacao cu lapte pe săptămână nu are niciun efect nociv asupra corpului, însă trebuie să eviți consumul frecvent în special dacă ai probleme cu rinichii.

Un sfat util: grăsimile facilitează absorbția oxalaților, astfel că dacă ești predispusă să faci pietre la rinichi este de preferat să folosești laptele degresat când prepari această băutură delicioasă.


2. Salată plus dressing cu lămâie sau oțet

Multe dintre vitaminele și mineralele prezente în legume și verdețuri au nevoie de grăsimi pentru a fi absorbite corect. Atunci când folosim în locul grăsimilor numai lămâie sau oțet în salată împiedicăm absorbția eficientă a nutrienților. 

Un sfat util: dacă nu îți place să adaugi puțin ulei de măsline atunci asigură-te că adaugi în salată avocado, măsline, semințe sau nuci pentru un adaos de grăsimi sănătoase. 


3. Paste cu brânză și roșii

Când consumăm paste, digesta lor începe încă din cavitatea bucală datorită unui ferment special care se regăsește în salivă. Dacă pastele conțin sos de roșii trebuie să știm că acestea conțin un acizi care în cantități mici împiedică acțiunea acestui ferment care ajută la digestia carbohidraților din paste.
Dacă mai adăugăm și proteinele din brânză, digestia se va îngreuna și mai mult.

Un sfat util: cele mai bune combinații pentru paste sunt verdețurile și legumele (mazărea, broccoli, dovlecelul, spanacul, busuiocul, rucola). 


4. Ouă cu șuncă

Această combinație atât de îndrăgită are un conținut prea ridicat de proteine, potrivit site-ului BrightSide. Specialiștii consideră că această combinație nu este deloc sănătoasă și ne stoarce de energie, deoarece timpul de digestie este foarte lung. 

Un sfat util: înlocuiește șunca cu roșiile, ciupercile, spanacul sau orice altă legumă. Seleniul care se regăsește în ouă este mult mai bine absorbit atunci când intră în contact cu roșiile, care conțin acid. De asemenea, efectul licopenului din roșii este potențat când este combinat cu vitamina E din gălbenușul de ou. 
 
 

5. Tărâțe plus lapte

Acidul fitic care se regăsește în tărâțe le transformă în compuși insolubili atunci când sunt combinate cu calciul sau magneziul din lapte. Astfel, aceste minerale cu rol important pentru corp nu ajung să fie absorbite corect.
Același acid se regăsește și în terciul de ovăz, însă în cantități mult mai mici. De aceea nu este recomandat să prepari de fiecare dată aceste cereale integrale cu lapte.


6. Cereale cu suc de portocale

Unele persoane preferă să consume cerealele integrale cu suc de portocale în locul laptelui, însă specialiștii avertizează și cu privire la aceasă combinație. Ea poate să provoace disconfort abdominal și o senzație de greutate în stomac. Acidul din sucul de portocale reduce activitatea unei enzime care este responsabilă cu digestia carbohidraților. Din același motiv, nu este recomandat să combini cerealele cu fructe, în general. 


7. Pizza plus suc acidulat

Combinația dintre proteine, carbohidrați și amidon generează un consum de energie, deoarece corpul se concentrează pe digestia acestor ingrediente. În plus, zahărul din sucurile acidulate încetinesc foarte mult procesul de digestie și împiedică stomacul să funcționeze corect. Această combinație consumată prea des poate să conducă la probleme stomacale grave.

Un sfat util: orice aliment bogat în zahăr trebuie consumat la o oră jumătate după masă.


8. Pâinea albă plus dulceață

Generează o creștere bruscă a glicemiei, deoarece practic pâinea albă rafinată combinată cu zahărul este o doză dublă de carbohidrați simpli. Este o combinație care conferă energie pe moment, însă această stare va fi urmată rapid de extenuare și schimbări bruște ale dispoziției.Este o combinație foarte nocivă pe stomacul gol și trebuie să reții că rămâne blocată mult timp în intestine din cauza asocierii dintre aluatul fermentat cu drojdie și zahăr. 

Un sfat util: înlocuiește pâinea albă cu pâinea din făină integrală, de preferat preparată fără drojdie. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod