Art. 2600 Noul cod civil Legea aplicabilă divorţului Căsătoria Familia
| Comentarii |
|
Familia
SECŢIUNEA 1
Căsătoria
Art. 2600
Legea aplicabilă divorţului
(1) În lipsa alegerii legii de către soţi, legea aplicabilă divorţului este:
a) legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data introducerii cererii de divorţ;
b) în lipsa reşedinţei obişnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre soţi mai are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorţ;
c) în lipsa reşedinţei obişnuite a unuia din soţi pe teritoriul statului unde aceştia au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, legea cetăţeniei comune a soţilor la data introducerii cererii de divorţ;
d) în lipsa cetăţeniei comune a soţilor, legea ultimei cetăţenii comune a soţilor, dacă cel puţin unul dintre ei a păstrat această cetăţenie la data introducerii cererii de divorţ;
e) legea română, în toate celelalte cazuri.
(2) Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorţul ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român sau are reşedinţa obişnuită în România.
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care divorţul este cârmuit de legea aleasă de soţi.
| ← Art. 2599 Noul cod civil Forma convenţiei de alegere a legii... | Art. 2601 Noul cod civil Recunoaşterea divorţului prin... → |
|---|
1. Divorţul soţilor, atunci când este pronunţat după dobândirea în mod corespunzător de către membrul de familie respectiv a drepturilor conferite de art. 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere CEE-Turcia, este lipsit de orice relevanţă din punctul de vedere al menţinerii drepturilor menţionate în favoarea titularului lor, chiar dacă, iniţial, acesta din urmă nu le-a putut obţine decât prin intermediul fostului soţ. Situaţia membrului familiei unui lucrător migrant turc nu poate fi în mod util comparată cu aceea a…
Citește mai mult
membrului familiei unui resortisant dintr-un stat membru, având în vedere diferenţele importante ce există între situaţiile lor juridice respective (C.J.U.E., Hot. din 22.12.2010, Land Baden-Wurttemberg/Metin Bozkurt, C-303/08, JO C 55,19.2.2011).2. Articolul 73 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, în versiunea sa modificată şi actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97, trebuie interpretat în sensul că o persoană divorţată, căreia îi erau plătite alocaţiile familiale de instituţia competentă a statului membru în care îşi avea reşedinţa şi în care fostul său soţ continuă să locuiască şi să lucreze, păstrează beneficiul acestor alocaţii pentru copilul său, cu condiţia ca acesta din urmă să fie recunoscut ca „membru de familie" al fostului soţ, în sensul art. 1 lit. (f) pct. (i) din regulamentul menţionat, chiar şi în situaţia în care persoana divorţată părăseşte acest stat pentru a se stabili împreună cu copilul său într-un alt stat membru, în care nu lucrează, şi chiar şi în cazul în care fostul soţ ar putea încasa alocaţiile în cauză în statul său membru de reşedinţă. Exercitarea de către o persoană a unei activităţi profesionale în statul membru în care îşi are reşedinţa, activitate care conferă efectiv dreptul la alocaţii familiale, are ca efect să suspende, în conformitate cu art. 76 din Regulamentul nr. 1408/71, în versiunea sa modificată şi actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97, dreptul la alocaţiile familiale datorate în temeiul reglementării statului membru pe teritoriul căruia fostul soţ al acestei persoane exercită o activitate profesională până la concurenţa cuantumului prevăzut de legislaţia statului de reşedinţă al acesteia (C.J.C.E., Romano Slanina/Unabhdngiger Finanzsenat Aufîenstelle Wien, C-363/08, JO C 24, 30.1.2010).
3. Articolele 6 şi 7 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2116/2004, în ceea ce priveşte tratatele încheiate cu Sfântul Scaun, trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei proceduri de divorţ, în cazul în care pârâtul nu are reşedinţa obişnuită într-un stat membru şi nu este resortisant al unui stat membru, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru nu pot să îşi întemeieze pe dreptul naţional competenţa de a se pronunţa asupra acestei cereri dacă instanţele judecătoreşti dintr-un alt stat membru sunt competente în temeiul art. 3 din regulamentul menţionat (CJ.C.E., Hot. Kerstin Sundelind Lopez/ Miguel Enrique Lopez Lizazo, C-68/07, JO C 22, 26.1.2008).
4. în cazul în care instanţa statului membru solicitat trebuie să verifice, în temeiul art. 64 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, dacă instanţa statului membru de origine a unei hotărâri judecătoreşti ar fi fost competentă în temeiul art. 3 alin. (1) lit. (b) din acelaşi regulament, această din urmă dispoziţie se opune ca instanţa statului membru solicitat să îi considere exclusiv resortisanţi ai statului membru solicitat pe soţii care deţin amândoi atât cetăţenia acestui stat, cât şi pe cea a statului membru de origine. în cazul în care fiecare soţ are cetăţenia aceloraşi două state membre, art. 3 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 se opune înlăturării competenţei instanţelor din unul dintre aceste state membre pentru motivul că între reclamant şi acest stat nu există alte elemente de legătură. Dimpotrivă, instanţele statelor membre a căror cetăţenie o deţin soţii sunt competente în temeiul dispoziţiei respective, aceştia din urmă având posibilitatea de a sesiza, la alegerea lor, instanţa statului membru căreia îi va fi dedus spre judecare litigiul [C.J.C.E., Hot. din 16.07.2009, Laszlo Hadadi (Hadady)/Csilla Morta Mesko, căsătorită Hadadi (Hadady), C-168/08, JO C 220,12.9.2009).
5. Instanţele competente în materie de divorţ sunt oricare dintre următoarele: în statele membre în care soţii îşi au domiciliul în mod obişnuit; în statele membre în care pârâtul are domiciliul în mod obişnuit; dacă soţii nu mai locuiesc în acelaşi stat membru, în statul membru în care au avut în mod obişnuit ultimul domiciliu, cu condiţia ca unul dintre ei să locuiască încă acolo; în cazul unei cereri comune, în statul membru în care are domiciliul unul dintre soţi; în unele situaţii, în statul membru în care solicitantul are domiciliul în mod obişnuit; în statul membru în care soţii deţin cetăţenia. Rezultă fără dubiu, faţă de cetăţenia română a celor două părţi, că instanţele române sunt competente să soluţioneze cererea de divorţ a părţilor şi capetele accesorii acesteia. Stabilirea competenţei teritoriale în favoarea uneia dintre instanţele din cadrul statului român de cetăţenie a părţilor este reglementată însă de dispoziţiile art. 607 C. proc. civ., iar în cazul în care, potrivit art. 155 din Legea nr. 105/1992, nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptăţită să soluţioneze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competenţă materială, la Jud. Sectorului 1 Bucureşti (Jud. Adjud, sent. civ. nr. 44/2010).
Legislaţie conexă: art. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20.12.2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp…
Citește mai mult
(JO L 343, 29.12.2010, p. 10-16)1. în absenţa alegerii legii aplicabile de către soţi, se aplică legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi au reşedinţa obişnuită la data sesizării instanţei judecătoreşti sau, în caz contrar, legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi aveau ultima reşedinţă obişnuită, cu condiţia ca perioada respectivă să nu se fi încheiat cu mai mult de un an înaintea sesizării instanţei judecătoreşti, atât timp cât unul dintre ei încă mai are reşedinţa în cauză la data sesizării instanţei judecătoreşti; sau, în lipsa acestuia, a cărui cetăţenie este deţinută de ambii soţi la data sesizării instanţei judecătoreşti; sau, în caz contrar, unde este sesizată instanţa judecătorească [art. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010).
2. La 12.07.2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/405/UE de autorizare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp faţă de solicitările adresate de Regatul Belgiei, Rep. Bulgaria, Rep. Federală Germania, Spania, Rep. Franceză, Rep. Italiană, Rep. Letonia, Marele Ducat al Luxemburgului, Rep. Ungară, Malta, Rep. Austria, Rep. Portugheză, România şi Rep. Slovenia.
3. Dreptul de şedere şi dreptul de muncă dobândite, în calitate de membru al familiei, în temeiul art. 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere CEE-Turcia, de soţul unui lucrător turc care aparţine pieţei legale a muncii a unui stat membru subzistă şi după desfacerea căsătoriei (Concluziile Av. Gen. Sharpston din 08.07.2010, Land Baden-Wurttemberg/Metin Bozkurt, C-303/08, Culegere 2010).
Deoarece lipsesc dispoziţii referitoare la domeniul legii aplicabile, trebuie să distingem între legea procedurală, care este totdeauna legea forului, şi legea materială. Aceasta din urmă va stabili cazurile de divorţ, admisibilitatea divorţului prin acordul părţilor, pe cale administrativă sau prin procedură notarială, divorţul din culpă, efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale şi patrimoniale…
Citește mai mult
dintre soţi.În concluzie, doar dacă legea aplicabilă, aleasă de părţi sau determinată prin aplicarea art. 2600 noul cod civil este legea română, va fi posibil divorţul la notar, iar condiţiile şi efectele acestuia vor fi cele corespunzătoare din noul Cod civil.