Concert pascal
MOPAN Suceava

CSU Suceava a întâlnit ieri în sala LPS în cadrul etapei a XVIII-a a ligii Naționale de handbal masculin gruparea Steaua București. La capătul unui meci care a avut două reprize total opuse, oaspeții s-au impus cu 29-24 după ce la pauză au condus cu 17-7!.
Este adevărat că experiența bucureștenilor a fost mult superioară celei a elevilor antrenorului Răzvan Bernicu, dar primele 30 de minute ale disputei au fost presărate cu o mulțime de ”naivități” ale jucătorilor echipei gazdă. A fost o combinație de ghinion, neinspirație în toate compartimentele și o ”contribuție” mică a arbitrilor. Edificator este faptul că sucevenii au marcat în prima parte a meciului doar 7 goluri, adică unu la 4 minute și ceva, iar în partea secundă au înscris de 17 ori.
Steliștii nu au jucat grozav, dar au profitat din plin de ziua foarte slabă prinsă de handbaliștii suceveni în prima parte a întâlnirii. În partea secundă ei și-au făcut ”treaba” de jucători experimentați, dar au exagerat puțin cu zeflemeaua și cu faulturile.

CSU Suceava: V.Tcaciuc, Spiridon – Bahan (4), Petrea (1), I.Tcaciuc, Roșu (3), Panait (1), Sandu Mihai (7), Burlacu (2), Neniță, Lețu (1), Eros (1), Lăzurcă, Tîrzioru (1), Ciobotariu (3).
Steaua: Laufceac – Georgescu (7), Cian (4), Birtalan, Hrimiuc (4), Vancea (5), Sacz (3), Juverdeanu (4), Nistor, Florea (2).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava