Concert pascal
MOPAN Suceava

Prim-vicepreşedintele PDL Sucaeva, Orest Onofrei, care candidează la alegerile pentru Parlamentul European pe locul şase pe lista PDL, i-a îndemnat pe alegătorii suceveni să voteze cu acest partid pentru a avea un europarlamentar care să reprezinte cu adevărat această zonă a ţării. Orest Onofrei a declarat că sucevenii au avut deja experienţa de a vota la alegerile pentru Parlamentul României persoane care nu erau din judeţul Suceava şi după ce au obţinut mandatele nu s-au mai reîntors. „Cu cineva care nu are nici o legătură cu Suceava este puţin probabil să aducă un plus pentru Suceava, pentru Bucovina. Noi avem experienţa alegerilor parlamentare trecute, când în judeţul Suceava au candidat oameni care nu au avut nici o legătură cu judeţul nostru. Nu au avut şi nici nu au în continuare. Au venit, au luat votul şi au plecat. Nu mai au nici o responsabilitate şi chiar dacă cineva ar vrea să-i tragă la răspundere nu au pe cine pentru că nu mai vin în Suceava”, a spus Orest Onofrei. El a adăugat că din acest motiv această zonă a ţării are nevoie să fie reprezentată în Parlamentul European de cineva care cunoaşte problemele reale şi are expertiza necesară pentru a găsi soluţiile de rezolvare a acestora. „Am spus că această zonă are nevoie de câteva lucruri, de care eu personal mă voi ocupa în Parlamentul European. Şi voi insista ca această zonă a noastră care face parte din graniţa de est a UE, împreună cu Iaşi, Vaslui şi celelalte judeţe să fie declarată o zonă prioritară pentru Europa, Comisia Europeană şi Parlamentul European. Asta deoarece ne dorim dezvoltarea acestei zone, pentru ca oamenii să rămână cu faţa spre Europa. Pentru că altfel există foarte uşor tentaţia să se întoarcă cu faţa spre est, având în vedre tentaţiile şi bezelele care ni se transmit şi nouă şi acestei zone de la Moscova”, a afirmat Onofrei.

Liderul PDL Suceava a spus că Regiunea de Nord – Est a României are nevoie de programe speciale de finanţare pentru a scăpa de statutul de cea mai săracă zonă a Europei. Onofrei a făcut referire în special la localităţile în care oamenii trăiesc exclusiv din agricultură şi silvicultură, afirmând că pentru aceştia există legislaţia europeană necesară dezvoltării, însă aceasta trebuie tradusă în română şi aplicată în ţară. „În Programul Agricol Comun sunt prevăzute aceste lucruri, şi anume că zonele care trăiesc numai din agricultură să fie ajutate să trăiască pentru ca oamenii să nu plece din acele zone. Şi am văzut că doi parlamentari PSD vor să facă o lege pentru zonele care trăiesc din exploatarea lemnului.

Însă e nevoie de modificarea legislaţiei europene pentru ca legea pe care domnii Donţu şi Bereanu vor să o facă să fie acceptată. Eu împreună cu Donţu şi Bereanu putem să facem această lege. Fără Parlamentul European nu se poate”, a explicat Orest Onofrei. El a mai spus şi de datoria şi obligaţia pe care o va avea în calitate de europarlamentar de a ajuta localităţile care au fost transformate de către PSD din comune în oraşe. Onofrei a arătat că în perioada 2000 – 2004, guvernarea PSD a făcut o mare nedreptate acestor comunităţi, care după ce au obţinut statutul de oraş nu au mai putut accesa fonduri europene pentru dezvoltare. „Vrem să reparăm ceea ce PSD a făcut. A fost o mare nedreptate făcută multor comunităţi, pe care le-au condamnat la izolare şi subdezvoltare transformându-le forţat în oraşe. Pentru a remedia aceste probleme este nevoie de un program special din noul exerciţiu bugetar al UE. Este nevoie de o axă specială pentru investiţii în aceste comunităţi”, a explicat prim-vicepreşedintele PDL Suceava.

Orest Onofrei a spus că votul la aceste alegeri este unul politic, însă „noi trebuie să votăm şi cu inima”. Onofrei a spus din nou că sucevenii au trecut prin experienţa de a vota oameni veniţi din alte zone ale ţării, şi de care nu au mai auzit nimic. „Cred că de data aceasta sucevenii au ocazia să dea un vot pentru cineva care va ajunge în Parlamentul European, şi căruia pot chiar să-i ceară socoteală. Avem toate motivele să credem că PDL la Suceava va lua un vot foarte bun, pentru că cerem votul de la oamenii care au mândrie locală, şi pe care îi chemăm pe 25 mai alături de noi”, a mai spus Onofrei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava