Terminalul Aeroportului Sibiu, plin de fisuri

Terminalul Aeroportului Sibiu, plin de fisuri

Cele 70 de milioane de euro investite în modernizarea Aeroportului Sibiu reprezintă cea mai mare investiție publică locală din ultimii 20 de ani din județul Sibiu. Cu toate acestea, la recepția finală a aeroportului, efectuată la doi ani de la terminarea lucrărilor, au ieșit la iveală cinci pagini cu nereguli. Pentru analiza temeinică a acestora, procedura de recepție a lucrărilor a început încă din septembrie anul trecut și nu s-a terminat nici până acum.

Una din cele mai grave și evidente nereguli de la noul aeroport sibian sunt fisurile din pardosea, din peretele aflat în spatele birourilor de check-in și din plafonul care desparte parterul de etaj, care, pe viitor, pot afectara întreaga clădire a terminalului sibian. „Nu prea întâlneşti des astfel de situaţii, precum cea de la terminalul din Sibiu. Toate grinzile sunt fisurate şi, mai ales, pe mijloc. Trebuie făcută o consolidare, pentru că e cunoscut faptul că atunci când betonul cedează, poate ceda de tot”, spune Viorel Popescu, din partea societății Micromov, firmă angajată de conducerea aeroportului sibian pentru a expertiza fisurile apărute în terminal. Una din cele mai neliniștitoare și evidente nereguli de la noul aeroport sibian sunt fisurile din pardosea, din peretele aflat în spatele birourilor de check-in și din plafonul care desparte parterul de etaj, care, pe viitor, pot afectara întreaga clădire a terminalului sibian. „Nu prea întâlneşti des astfel de situaţii, precum cea de la terminalul din Sibiu. Toate grinzile sunt fisurate şi, mai ales, pe mijloc. Trebuie făcută o consolidare, pentru că e cunoscut faptul că atunci când betonul cedează, poate ceda de tot”, spune Viorel Popescu, din partea societății Micromov, firmă angajată de conducerea aeroportului sibian pentru a expertiza fisurile apărute în terminal. Consiliul județean nu va plăti nimic Potrivit lui Viorel Popescu, costurile de reabilitare vor putea fi stabilite abia după întocmirea unui proiect de reabilitare. Popescu mai spune că toți cei implicați în derularea modernizării aeroportului – proiectant, consultant, constructor – ar putea avea o parte de vină. Proiectanții aeroportului, Iptana și Obermeyer, nu au răspuns solicitărilor scrise de a formula un punct de vedere legat de fisurile din aeroportul sibian. În schimb, au anunțat Consiliul Județean (CJ) Sibiu că au o soluție mai ieftină și mai ușoară de a repara fisurile din grinzile de beton. „Proiectantul spune că are soluțiile proprii pentru remediere, care nu necesită costuri prea mari. Va trebui confruntată opinia expertului cu cea a proiectantului și să se ajungă la o soluție. În niciun caz consiliul județean nu va plăti. Ori e greșeala constructorului ori a consultantului”, spune Martin Bottesch, președintele CJ Sibiu, instituția care a gestionat proiectul modernizării Aeroportului sibian. „Nu intervenim cu fonduri proprii” Constructorii terminalului, firma Dafora din Mediaș, respinge categoric orice acuzație de vinovăție. „La recepţia efectuată la terminarea lucrărilor, aceste fisuri nu au fost consemnate de către comisia de recepţie în anexele procesului verbal pentru că la acea dată ele nu existau. Nu considerăm justificată afirmaţia expertului potrivit căreia constructorul ar avea o parte de vină pentru producerea acestor fisuri. Având în vedere acest fapt, precizăm că nu vom fi dispuşi să intervenim cu fonduri proprii pentru reglementarea situaţiei”, arată directorul tehnic din cadrul Dafora, inginerul Viorel Dinea. Președintele Comisiei de recepție a lucrărilor de la Aeroport, Constantin Șovăială, spune că nu va închide procedura de recepție, începută acum cinci luni, până la finalizarea tuturor problemelor. „Recepția va dura până se lichidează absolut toate problemele. Aceasta este ultima rămasă pe tapet”, declară Șovăială, vicepreședintele CJ Sibiu. Probleme a la Caracal Megainvestiția de la Sibiu a dus și la situații cel puțin stâjenitoare. Astfel, potrivit deficiențelor semnalate în documente, după finalizarea lucrărilor la noua remiză de pompieri, angajații Aeroportului sibian au descoperit că pe niciuna din cele șapte uși nu pot intra mașinile. Ușile au fost proiectate la dimensiuni prea mici pentru gabaritul noilor autospeciale. Două uși au fost sparte și lărgite, în timp ce restul de cinci nici acum nu pot fi folosite. Mai mult, angajații din Turnul de control s-au plâns că sticla a fost montată invers, cu partea reflectorizantă spre interior. Adică toată lumina intră, dar nu mai iese. În fine, constructorii parcării din fața noului terminal au avut de montat și bariere „inteligente”. Care nu aveau cum să fie puse în funcțiune deoarece erau doar prinse în beton, fără vreun contact la surse de energie sau la sistemul informatic de gestiune al parcării.