ZiarulRing

29-mart.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Rockerul Augustin Zegrean, despre concertul Queen de la Bucureşti: „Acum, când sunt bătrâni şi ramoliţi, degeaba vin”

Avatar

Publicat

pe

Atunci când nu citeşte decizii judecătoreşti, preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, redevine un om simplu, detaşat de responsabilităţi, o persoană care din când în când mai merge într-un club, bea o bere şi ascultă rock, citeşte sau se ocupă de grădinărit. „ring” a stat de vorbă cu magistratul despre hobby-urile sale.

Astăzi (n.r.-marţi), Augustin Zegrean a depus în faţa clubului Colectiv o coroană de flori din partea instituţiei pe care o conduce şi a declarat presei că incendiul de pe 30 octombrie, în urma căruia 60 de persoane şi-au pierdut viaţa, a reprezentat un lucru infernal, iar lumea trebuie să ţină minte cele întâmplate pentru a nu se mai repeta. Mai mult, magistratul a spus că acolo ar fi putut fi băiatul său ori chiar el, pentru că ascultă rock şi mai merge la concerte într-un club din Capitală. Nicu Covaci era greu de abordat „ring” a vorbit, în exclusivitate, cu preşedintele CCR despre muzică, lecturi, ţuică şi altele.

„Am 61 de ani şi prin ’70, când cânta Pheonix, eu locuiam în Timişoara. Toţi tinerii pe atunci asta făceau, ascultau rock, pentru că începuseră să apară şi la noi discuri cu Beatles, Rolling Stones şi după aceea Deep Purple, Uriah Heep, Pink Floyd, multe… Le ştiu pe toate. Le recunosc şi melodiile. Pe Nicu Covaci îl ştiu de mai curând, pe atunci era greu de abordat, fiind vedetă. Toţi erau vedete şi erau incredibil de iubiţi. Am văzut recent un film despre Queen, despre Freddie Mercury, un documentar excepţional, în care apar ceilalţi colegi din trupă care mai trăiesc. Am auzit că vin anul viitor să concerteze la noi, dar fără Freddie Mercury vin degeaba. Nu mă voi duce să-i văd. Dacă nu au venit când eram eu tânăr şi ei tot tineri, acum, când sunt bătrâni şi ramoliţi, degeaba vin, nu mă interesează. Uite, de exemplu, am văzut de la fereastră concertul lui Roger Watters şi nu… adică la 70 de ani să stea acasă”.

„Trupele mai noi: mai mult zgomot decât muzică”

Zegrean ne-a mai povestit că avea părul lung, dar doar „atât de lung cât prevedea legea”, pentru că un coleg de-al lui fusese săltat de miliţie şi tuns la chelie. Rock mai asculta şi la postul de radio Europa Liberă şi îşi aminteşte cu nostalgie de topul de duminică, realizat de Cornel Chiriac, unul dintre cele mai bune din întreaga lume.

Despre trupele contemporane este mai rezervat: „Îi ştiu pe mulţi, dar e mai greu cu ceea ce cântă ei acum, heavy metal, underground. Îmi e greu să îi ascult, prea multă gălăgie, mai puţină muzică şi foarte mult zgomot. Sunt şi trupe moderne care îmi plac; ascult cu plăcere orice fel de muzică, dar la suflet este muzica tinereţii mele. Manele nu ascult. Dacă ar fi muzică turcească, aş asculta, dar la manele mă enerveză foarte tare textele, sunt idioate, cu duşmani, cu valută.”

Advertisement

Obligat să facă ţuică din mere Când se duce la ţară, la Bistriţa, Augustin Zegrean se ocupă cu grădinăritul. Are o mică livadă pe care o îngrijeşte cu drag, iar din fructe soţia sa pregăteşte dulceţuri, compoturi şi alte cele. Face şi ţuică, dar anul acesta „nu s-a făcut nicio prună. O să fac din mere, asta e”, ne-a mărturisit Zegrean. Ne-a recomandat „Visul unei nopţi de vară”, de la Teatrul Naţional, piesă la care a fost la sfârşitul lunii trecute, şi scriitorii contemporani ruşi.

„Am citit nouă cărţi de Andrei Makine, este foarte bun. Eram curios să văd cum a fost comunismul în Rusia. A fost la fel ca la noi. Mie mi se pare că românii nu scriu destul despre comunism, s-a tot vorbit despre literatura de sertar, dar se pare că nu a existat. Mai şi recitesc, tocmai ce am reluat «Toamna Patriarhului», de Márquez”, ne-a mai povestit preşedintele CCR.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *