sâmbătă

20 aprilie, 2024

17 decembrie, 2010

Pentru a fi corect cu cititorul acestor randuri, trebuie sa declar ca l-am sustinut pe Traian Basescu de trei ori. Prima data in 2004, a doua la Referendumul din din 19 mai 2007 si ultima data in alegerile din 2009. De fiecare data – din motive diferite, ultima data, din lipsa de alternative. Nu-l voi mai vota pe Basescu sau o formatiune condusa sau acreditata de el niciodata, daca nu va face ceea ce a promis in acest mandat, indiferent de climatul politic national sau international.

Basescu a castigat alegerile prezidentiale de doua ori cu ajutorul presei. Prima oara pentru ca a fost sustinut de ea si a doua oara pentru ca a fost atacat prosteste intr-un mod vitriolic, care revoltat o parte din electoratul care nu avea nici o intentie de a-l vota. Un mare politician strain a calificat jocul pe care Basescu l-a facut la ultimele alegeri drept “Samson amărâtul” (Judecatori 16:30 – Si a zis Samson: “Mori, suflete al meu, cu Filistenii!” Apoi s-a sprijinit cu toata puterea si s-a prabusit casa peste fruntasii Filistenilor si peste tot poporul ce era in ea. Si cei pe care i-a ucis Samson la moartea sa au fost mai multi decat toti cei pe care-i ucisese in viata sa). Intr-un cuvant – puternic, dar oropsit de dusmani. Perfect!

Adevarul ca tehnica “Samson amărâtul” a fost folosita dintotdeauna de Basescu, inca din vremurile Primariei Capitalei, cand tot ceea ce nu mergea era din cauza consiliului in care PSD era majoritar. Buna tehnica si de nedscifrat pentru opozitia “anti” timp de multi ani, va dati seama ce creiere formeaza aceasta opozitie.

Basescu este al treilea Presedinte fost comunist la Cotroceni, sper ca ultimul! Bineinteles ca Basescu comunist difera radical de Iliescu comunist, chiar si de Constantinescu comunist, totusi faptic toti au detinut functii prin oportunitatea apartenentei la “partidul-stat”. Desi se observa o evolutie a politicianului Basescu, actualul Presedinte al Romaniei nu a devenit “om de stat,” in primul rand din cauza faptului ca a ramas la faza tactica, neevoluand la cea strategica.

Fundamentul pe care se sprijina un om de stat este echipa care ii sustine activitatea zilnica, pe cea de timp mediu si indelungat. Basescu nu are si probabil chiar nu stie cum sa foloseasca o echipa de experti pentru a-si sustine activitatile cotidiene. Basescu este sigur ca nu are nevoie de tehnicieni, el considerandu-se jucator-tehnician. Poate are dreptate, el este insa jucator de “dame” si nu jucator de “şah”. Intr-un joc de “dame” trebuie sa-ti gasesti oportunitatile prin greselile adversarului pentru a ajunge la “culoarele de oportunitate”. Intr-un joc de sah trebuie sa gandesti si sa construiesti – nu ocolirea adversarului ci anihilarea lui.

L-am considerat pe Basescu intotdeauna un “agent al schimbarii” (catalizator) intr-o serie de transformari prin care trece societatea romaneasca, intr-un fel sau altul el este acest agent. Din nefericire, impuritatile declansate sunt atat de numeroase ca transformarile sunt insotite de mult sulf rau-mirositor.

Ce putem să-i reprosam lui Basescu? In primul rand miscarile politice facute in interiorul partidul din care provine, PD sau mai nou PD-L. Fuziunea cu PLD a fost dezastruoasa pentru “dreapta politica” romaneasca. Basescu a reusit prin aceasta miscare sa confirme opinia pe care o majoritate a sustinatorilor PNL au acuzat-o, distrugerea acestui partid istoric, ultimul existent in Romania. In interiorul noii formatiuni, PLD s-a pierdut si a pierdut o parte din electoratul potential (aproape 7%). In al doilea rand, neglijarea platformei anti-coruptie prin asocierea pasiva ( sau activa?) cu o clientela politico-economica de loc diferita de cea a PSD sau PNL. In al treilea rand, promovarea cadrelor in formatiunea unita a fost la fel de dezastuoasa. Udrea, Anastase si Ridzi nu aveau ce cauta in prima linie a formatiunii, si bineinteles, profundul nepotism de care a dat dovada in promovarea fiicei intr-o pozitie politica nemeritata in dauna PD-L si a electoratului lui. Familia Basescu nu este familia Kennedy! Chestie de potential. In ultimul rand numirea unui Premier care nu avea capabilitatile necesare pentru a traversa criza economica in care ne zbatem si lipsa de date si expertiza profesionista cand a crezut ca Romania nu va intra intr-o criza profunda, la fel ca toata Europa.

Ce nu putem să-i reprosam lui Basescu? In primul rand, dependenta de greii partidului, asa numitii “aripa FSN”, de gen Videanu sau Blaga (Berceanu nu a contat niciodata) din cauza alegerilor repetate. In al doilea rand, coruptia endemica cu care a avut de-a face si lipsa de mijloace eficace de combatere din cauza justitiei dinozaurilor mosteniti. O parte din relatiile create cu partenerul DA, care au fost generate de captivitatea PNL in mainile unor “membrii fondatori”.

Care sunt meritele Presedintelui Basescu? In primul rand a terminat linistea de mormant instaurata de Iliescu, in care se fura de “se stingea”, cand toti erau acoperiti de cel sarac si cinstit. In al doilea rand a vazut locul nostru in strategia militara Europeana si a pus pe masa conceptul sudic al “Intermarum”, intr-un cuvant flancul de Vest (central) al Marii Negre. Din nefericire, nu a reusit sa conduca la niste negocieri, care ar fi putut accentua importanta strategica a Romaniei in acest concept. In al treilea rand, de voie sau de nevoie, a reusit sa impuna vointa politica care a produs Raportul Tismaneanu pentru condamnarea comunismului. In al patrulea rand a construit premizele unei reforme in Justitie si in Administratia Statului. Departe de institutii ale statului de drept modern, dar mult mai aproape de cele pe care le-am avut pe timpul guvernarii Iliescu-Nastase. In ultimul rand, a reusit sa demaste si sa probeze lipsa de onestitate a presei scrise si electronice, dependenta ei de banii necurati ai asa zisilor “moguli” si a decredibilizat aceasta presa malefica si incorecta.

O concluzie interimara, pentru ca mandatul lui Basescu mai are patru ani. Nimic nu va conta mai mult decat reforma institutionala pe care si-a propus-o. Daca trebuie sa plateasca pentru ea cu pretul sacrificarii PD-L cu atat mai bine. Partidul pe care l-a mosit este unul de o calitate asemanatoare cu toata clasa politica mioritica, minus cadrele aflate in PSD. O reconstructie a partidului “prezidential” este imposibila pana in 2012. Iluzia castigarii alegerilor in 2012 de catre PD-L este hilara, pierderea alegerilor poate fi sau onorabila 20-22% sau rusinoasa 10-12%. Daca Basescu va intra in istorie ca un Constantinescu B este complet dependent de ceea ce se va intampla in acesti ani. Inca o data citatul din Cartea Judecatorilor pentru o mai buna intelegere – Si a zis Samson: “Mori, suflete al meu, cu Filistenii!” Apoi s-a sprijinit cu toata puterea si s-a prabusit casa peste fruntasii Filistenilor si peste tot poporul ce era in ea [*]. Si cei pe care i-a ucis Samson la moartea sa au fost mai multi decat toti cei pe care-i ucisese in viata sa. Acesta este rolul istoric al lui Traian, Traian Basescu!

[*] A se intelege poporul Filistenilor!

Theophyle

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

14 răspunsuri

  1. da, bună analogie
    într-adevăr: Băsescu e singurul care are curajul şi voinţa dărîmării unui întreg sistem cu preţul prăbuşirii lui însuşi o dată cu acesta

    ps. cine e politicianul care a făcut remarca? 🙂

  2. HM ! Analogia ta se poate interpreta, Doamne fereste si asa :Mor eu (adica ma prbausesc) dar nu mor singur, trag toata Romania dupa mine .Si daca va fi asa, atunci ce vei spune? Ca te-ai inselat de trei ori ? Nu-l cred pe basescu rau intentionat (ciudat, nu-i asa?) dar nu este inseajuns,caci ,,iadul e pavat cu intentii bune”.

  3. Ştii care este deosebirea între băsescu şi Iliescu? băsescu a băgat România în căcat, Iliescu, aşa comunist cum ziceţi voi că-i el, a băgat România în NATO şi în UE. Dacă ai suficientă imaginaţie, şi onestitate, închipuie-ţi ce-ar fi însemnat ca între 2000-2004 să gestioneze aderarea băsescu! Câţi prieteni mai are România acum, după şase ani cu băsescu? În rest, numai succesuri!

    1. Mai multi decat a avut Romania din totdeauna si nu vorbesc in lozinci, crede-ma!

      Iliescu nici dracu’ nu dorea sa se intalneasca cu el. Am scventele filmate cand iliescu se plimba si nimeni nu dorea sa vorbeasca cu el. Vorbeste desprte ce s-a intamplat in tara asta dupa mineriade si vom discuta cum trebuie, cu cartile pe masa! Interviul lui A.Nastase la Larry King (la gramada cu premierul sloven) a fost aranjat in ultima clipa cand Nastase era pe drum spre casa (era deja langa Arrlington si s-au intors). Gheorghe, nu vorbesti nici cu fraieri si nici cu nestiutori!

  4. Ca fost votant al actualului presedinte, la exact aceleasi scrutinuri la care ati votat si dumneavoastra si din aceleasi motive, ma regasesc in dezamagirea din text. Ma supara – n-am alt cuvint- speranta pe care o deslusesc in ultima parte a textului: cumva, daca va fi Samson amaritul la modul simbolic sau nuu, ar putea fi iertat.
    Nu. La primarie, inainte de al doilea mandat, cum bine ziceti, a cerut si majoritate in consiliu. Acum, in al doilea mandat, are majoritate parlamentara, are guvernul, are tot.
    Deci nu.

  5. he, he, mi-a plăcut la nebunie un comentariu:

    « băsescu a băgat România în căcat, Iliescu, aşa comunist cum ziceţi voi că-i el, a băgat România în NATO şi în UE. »

    corect!

    înainte de Băsescu, România era raiul pe pământ.
    nu tu corupție, nu tu sărăcie, nu tu televiziuni închise de regim, nu tu ziariști puși la tăcere și/sau arestați, nu tu multe altele.
    în timpul lui Băsescu au fost închise televiziuni înainte de 2005, în timpul lui Băsescu au fost mineriadele, în timpul lui Băsescu doamna Stănoiu, ca ministru al Justiției, a făcut totul pentru aservirea Justiției, în timpul lui Băsescu au fost făcute privatizările frauduloase, în timpul lui Băsescu s-au dezvoltat căpușele din anii ’90, în timpul lui Băsescu a fost distrus învățământul prin măsurile din anii 1990-2004, în timpul lui Băsescu s-au format marile averi ale lui Triță Făniță, Culiță Tărîță & co, în timpul lui Băsescu a fost boicotate retrocedările, în timpul lui Băsescu au fost defrișate pădurile în anii ’90 ș.a.m.d.
    de asemenea, Băsescu a fost cel care spunea că „proprietatea privată este un moft”, că „Ceaușescu a întinat nobilele idealuri ale comunismului”, că „România trebuie să aibă un despot luminat, un comunism cu față umană”.
    Băsescu a ordonat uciderea lui Nicolae Ceaușescu, în urma unui simulacru de proces, și uciderea Elenei Ceaușescu, fără niciun proces.
    și Băsescu „a tras în noi după 22”.
    Băsescu a deturnat chiar și o revoluție, precedată de o revoltă în Timișoara.
    și tot Băsescu a modificat durata mandatului de președinte la 5 ani, pentru ca pe Năstase să conducă mai mult (că pe el îl dădeau sondajele ca câștigător).
    sub conducerea lui Băsescu li s-au dat parlamentarilor puteri nemărginite în țara asta, de nu pot fi urmăriți în justiție pentru fapte de corupție.

    Iliescu, în timpul acesta, negocia cu Dumnezeu prosperitatea României.
    „convinge-l pe Băsescu să chemi minerii, și îți dau în schimb aderarea la NATO peste 14 ani”.
    „convinge-l pe Băsescu să organizeze luptele dintre etnicii români și cei maghiari din 15 martie 1990, și îți dau în schimb aderarea României la UE”.
    ce noroc avem noi, ca nație, că Iliescu a pus-o pe Macovei ministru al Justiției în 2004, fapt care a antrenat eliminarea principalului obstacol din calea aderării la UE!

    1. Nu trebuie sa luati in „serios” comentariul lui Gheorghe!

      Respectivul a lucrat pentru Iliescu cel cinstit, a iesit si el la o pensie „babana” si acum face propaganda de doi bani. Saracu nu stie unde va salsui memoria celui „sarac si cinstit” in istoria acestei tari.

      1. Theophyle, deşi negi, lozincile sunt cele care te caracterizează. Adica falsitatea, sau şi mai direct minciuna.
        Culmea este ca eu am secvenţe filmate cu Băsescu, care se plimbă nebăgat în seamă de nimeni, exact ca un umil cerşetor prin spatele şefilor de state şi guverne. Mai mult, Berlusconi, ca să-şi faca loc să treacă îl împinge pe Băsescu în lateral ca pe un gunoi.
        Ar mai fi o minciună pe care cu impertinenţă nemotivată o foloseşti. Gheorghe Constantin nu este pensionar. N-are vârsta. Mai are mult şi bine de aşteptat până-i vine rândul. Chiar şi spiritul îi este încă tânăr. Al tău te recomandă cu prisosinţă pentru pensie. Poate chiar pentru una de invaliditate.
        În plus Gheorghe este un tip onest, care îşi asumă vorbele şi faptele sale. Prin urmare îşi foloseşte pe blog şi în comentariile de pe net numele său real. Tu, cu „Theophyle”, nici măcar cât iepurele sălbatic nu te arăţi a fi curajos.
        Oare de ce?

  6. Apropo de moderare. Şi aceasta este tot un act de curaj şi asumare.
    Să fie oare pâcla asta portocalie, care stânjeneşte privirea şi gândirea clare, cauza?

  7. mumu(era să scriu cu litera mare 🙂 :

    a. vă pripiți acreditând cu nerăbdare (de unde atâta?) ideea ”moderării” (a cenzurii, cum insinuați) – asta nu se face instant.
    b. oare furia și limbajul va ajută să aveți dreptate? va asigur că nu va slujesc la nimic nici pe la celelalte siteuri unde probabil că postați – dacă cineva v-a spus altfel, v-a păcălit: e plină țara de încrâncenare de felul asta, și – de data asta v-o și garantez – tocmai de asta nu are nimeni dreptate. dreptatea presupune detașarea aia rațională care te lasă să te privești în oglindă atunci când vorbești.

    (numai) daca puteți pricepe asta, sunteți binevenit 🙂

    PS: și aici chiar nu înțeleg: oare vorbește de pseudonime (referitor la Theophyle) însuși mumu?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: