Art. 32 Căile de atac

CAPITOLUL IV

Căile de atac

Art. 32

(1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

(2) Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute la alin. (1).

(3) Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării.

OG nr. 2/2001 actualizată prin:

- Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Monitorul Oficial nr. 365/2012;

- Decizie CCR nr. 953/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Monitorul Oficial nr. 53/2007.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 32 Căile de atac