Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015 şi urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016.

Anterior, actul normativ fusese promulgat de Preşedintele României pe 23 iulie 2015, după ce Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, adoptase documentul pe 30 iunie, chiar în ultima zi inainte de startul vacantei parlamentare, cu 289 de voturi "pentru", unul "contra" şi 13 abţineri.

De prevederile propuse vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2016, atât militarii şi politistii, cât şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Astfel, aceste categorii de persoane vor putea să primească pensie de serviciu, pensie de invaliditate şi pensie de urmaş.