filtru politie

filtruIeșirile din Municipiul Sibiu sunt împânzite de câteva ore de echipaje de poliție, care trag pe dreapta orice autoturism care iese din oraș. Nu scapă de la control nici un autoturism. La ieșirea spre Mediaș s-a format deja coadă de autoturisme.

Acțiune de amploare a polițiștilor din Sibiu. Zeci de agenți sunt poziționați la toate ieșirile din oraș și opresc toate autoturismele care părăsesc Sibiul. ”Căutăm un copil”, le transmit polițiștii celor care sunt trași pe dreapta.
Și autocarele sunt controlate atent de către agenții de poliție. Deocamdată IPJ Sibiu nu a oferit niciun detaliu legat de această acțiune. ”Nu putem să furnizăm nici un fel de informație la această oră”, a spus Elena Welter, de la IPJ Sibiu, pentru Ora de Sibiu.

UPDATE – Poliția caută un EVADAT
Polițiștii caută un tânăr care a evadat duminică în jurul orei 15.00 din arestul IPJ Sibiu. Acesta era reținut pentru săvârșirea mai multor furturi și a reușit să evadeze prin dislocarea unor bare metalice de la fereastra camerei în care era reținut.
VEZI AICI DETALII DESPRE EVADAREA DIN ARESTUL IPJ SIBIU


Tânărul are o înălțime de 1,70 metri, o greutate de 65 de kilograme, păr șaten, tuns scurt, ochi căprui și ten închis.
La momentul evadării acesta purta un hanorac de culoare gri, pantaloni de trening de culoare neagră, marca adidas și încălțări de culoare albastră.

VEZI AICI FOTO CU TÂNĂRUL CARE A EVADAT DIN ARESTUL POLIȚIEI!

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Ultima oră

Comentariul meu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *