Concert pascal
MOPAN Suceava

Pentru a continua sa își sprijine clienții care doresc să acceseze credite în moneda locală și să se protejeze astfel împotriva riscului valutar, UniCredit Țiriac Bank a redus, cu până la 3,20 puncte procentuale, dobânzile pentru toate facilitățile de credit garantate cu ipotecă acordate în lei, începând cu luna septembrie.

Produsele de creditare în lei îi aduc clientului câteva avantaje foarte importante: presupun un avans mai mic pentru cei care își încasează veniturile în moneda locală, permit un grad de  îndatorare mai mare în comparație cu creditele în valută și aduc stabilitate bugetelor clienților comparativ cu împrumuturile în monedă străină.

«Creditarea în lei a cunoscut o revigorare semnificativă în ultimii doi ani, în special pe segmentul împrumuturilor ipotecare. În cazul nostru, putem aproxima ca 9 din 10 credite garantate ipotecar nou-acordate sunt în moneda națională.  Ținând cont de beneficiile reale pentru clienții noștri dar și de evoluția dobânzilor de referință la nivelul pieței, am aplicat o nouă reducere a ratelor dobânzilor pentru a îi sprijini și încuraja pe cei care doresc să acceseze acest tip de finanțări », a declarat Petrișor Costin, Director Produse & Segmente Retail, UniCredit Țiriac Bank.

Reducerile de dobândă aplicate începând cu 8 septembrie 2014 sunt de până la 3,20 puncte procentuale, astfel:

 

  • Credit ipotecar/imobiliar pentru achiziție locuință – dobândă fixă în primii trei ani apoi, din anul patru, dobândă variabilă:

–          Dobânda fixă a fost redusă de la 6,53% la 4,95%. Dobânda variabilă începând cu anul patru este Robor 3M + 2% (4,41% în actualele condiții de piață)

  • Credit pentru aranjamente/modernizări/dezvoltări – dobândă variabilă pentru toată perioada de creditare

–          Dobânda a fost redusă de la 5,78% la 5,16% (Robor 3M + 2,75%)

  • Credit pentru aranjamente/modernizari/dezvoltari – dobândă fixă în primii trei ani apoi, din anul patru, dobândă variabilă:

–          Dobânda fixă a fost redusă de la 6,39% la 5,50%. Dobânda variabilă începând cu anul patru este Robor 3M + 3% (5,41% în actualele condiții de piață)

  • Credit pentru refinanțare Umbrella– dobândă variabilă pentru toată perioada de creditare

–          Dobânda a fost redusă de la 5,78% la 5,16% (Robor 3M + 2,75%)

  • Credit pentru refinanțare Umbrella – dobândă fixă în primii trei ani apoi, din anul patru, dobândă variabilă:

–          Dobânda fixă a fost redusă de la 6,39% la 5,50%. Dobânda variabilă începând cu anul patru este Robor 3M + 3% (5,41% în actualele condiții de piață)

  • Credit de nevoi personale cu ipotecă – dobanda variabilă pentru toată perioada de creditare

–          Dobânda a fost redusă de la 7,41% la 5,41% (Robor 3M + 3%)

  • Credit de nevoi personale cu ipotecă – dobândă fixă în primii trei ani apoi, din anul patru, dobândă variabilă:

–          Dobânda fixă a fost redusă de la 8,70% la 5,50%. Dobânda variabilă începând cu anul patru este Robor 3M + 3% (5,41% în actualele condiții de piață).

Prin aceste produse, UniCredit Țiriac Bank se adresează clienților care doresc un credit garantat cu ipoteca și :

  • vor să beneficieze de rată de dobândă avantajoasă.
  • nu doresc să fie afectați de fluctuația cursului de schimb.

Criterii principale de eligibilitate:

  • Vârstă minimă: 20 ani / 25 ani pentru navigatori
  • Vârstă maximă: 70 ani / 65 ani pentru navigatorii brevetați și 60 ani pentru navigatori nebrevetați (vârsta până la care creditul trebuie rambursat în totalitate)
  • Venitul lunar net eligibil pe familie minimum 1.000 lei (250 euro pentru navigatori)
  • Se acceptă o gamă largă de venituri : din salarii, pensie, chirii, contracte de management, activități PFA, venituri din străinătate, drepturi de autor, rente viagere
  • Se acceptă până la doi co-debitori

Alte costuri ale creditelor:

a)      Comision lunar de administrare: 0,05% aplicat la soldul creditului

b)      Comision de analiză: 1.290 lei pentru creditele ipotecare/imobiliare și 1.720 lei pentru creditele de aranjamente/modernizări/dezvoltări și refinanțare.

Costuri conexe: evaluare, notar, înscriere AEGRM, asigurare de viață, asigurare imobil.

Opinia juridică se achită de către UniCredit Țiriac Bank.

 

Despre UniCredit Țiriac Bank

UniCredit Țiriac Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european de top cu rețeaua cea mai extinsă din Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Țiriac Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru cei aproximativ 580.000 de clienți. Banca își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea.

Grupul UniCredit este prezent pe piața din România prin intermediul următoarelor companii: UniCredit Țiriac Bank, UniCredit Consumer Financing (UCFIN), UniCredit Leasing Corporation (UCLC), UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UniCredit Leasing Romania, Allib ROM, Debo Leasing, UCTAM, Pioneer Asset Management și UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava