Citesc acum o carte despre miscarea Slow. Destul de interesanta, chiar daca pe alocuri un pic ciudata, poate ca am sa scriu despre ea cand o termin. In acelasi timp, am inceput sa am discutii din ce in ce mai dese despre faptul ca ne dorim sa facem prea multe, prea repede, din motivele cele mai gresite. Vorbesc cu oameni destepti, unii cu background in psihologie, unii cu background in viata, altii cu background in prezent. :)
Ieri am aflat ca a murit un tip, un fost coleg de liceu. Si de cate ori se intampla cate o chestie de genul asta realizez (a cata oara?) ca, de fapt, de cele mai multe ori ne pierdem in nimicuri. Viata e despre cat de multe lucruri care iti plac reusesti sa faci pana cand se termina. Si atat.
E despre cat de sus ajungi din punct de vedere profesional doar daca cel mai important lucru pentru tine e sa fii acolo sus. E despre cati bani castigi doar daca a avea bani multi e cel mai important lucru pentru tine. E despre a fi respectat si admirat de altii doar daca asta conteaza pentru tine suficient de mult. Altfel, toate astea sunt bullshit-uri. Nu zic ca ar trebui sa le ignoram, ci doar sa le punem pe locul 2, 3 sau 4, acolo unde le este locul.
Si, brusc, mare parte din presiune s-ar putea sa dispara, deciziile vor deveni mai usor de luat, iar noi vom deveni mai liberi.
Exista oameni care, dupa ani de muncit 12 ore pe zi, aleg joburi mai prost platite pentru a avea timp de stat cu copii. Exista antreprenori in plina ascensiune care se opresc, vand totul si se retrag. Exista oameni care fug din orasele mari. Si mai exista oameni care nu ii inteleg pe astia.
Unii dintre ei nu fac lucrurile astea de frica, o fac fiindca asa simt ei ca traiesc. Voi traiti?
Dezvoltare personala,buna si ea,nimic de zis,cum sa faci bani mai multi ,tot mai multi,cum sa te inrobesti pe viata daca se poate,asta citim in fiecare zi pe astfel de bloguri.Majoritatea dintre noi traim de parca am fi nemuritori,cat suntem tineri moartea e doar o nebuloasa,ceva la care nu vrem sa ne gandim pt ca nu face parte din Planurile noastre iar atunci cand vine deja e prea tarziu.Maine il vei uita pe prietenul tau si vei scrie ceva mai “motivational”.Dar oare cu el ce se va intampla de acum incolo,(cu sufletul lui adica)?Prea putin conteaza asta.
Da,legea atractiei “functioneaza”.Singura certitudine a vietii stiti care e ?Moartea.
Stiu, e cam morbid ce am scris,trist dar adevarat.
Insa e unul din cele mai bune si adevarate articole ale tale iar eu ti le-am citit cam pe toate.
suntem prea tineri sa fim contopiti de ganduri asa mari.
Am scris si eu despre chestia asta cu ceva timp in urma. Cred ca totul se rezuma la a defini foarte clar lucrurile cu adevarat importante in viata ta. Daca bani, cariera, sau respectul sunt importante pentru tine, atunci ai o viata foarte monotona.
Personal aleg viata, aleg sa pun pe primul loc lucrurile cu adevarat importante; persoanele pe care le iubesc, familia, prietenii… dupa care vin lucrurile mai putin importante…
Felicitari pentru articol.
Buna Andrei,
A trai cu adevarat: pentru fiecare om poate fi diferit in functie de ceea ce-l face fericit.
Dar oare cati se opresc un pic din tumultul vietii si se intreaba: “Ce ma face fericit cu adevarat ?” Odata ce se gasesc raspunsuri, nu ramane decat alegerea de A TRAI viata in conformitate cu simtamintele noastre!
Un citat cu semnificatie:
“Sometimes we get so concerned with making a living that we forget to make a life.” – John Wooden
PS eu traiesc de 28 de ani, sper ca nu ma voi opri aici_:)
Foarte bun articol despre “exista oameni”.
Toate cele bune,
Cristi: multumesc pentru cuvinte. O singura observatie am: nu cred ca articolele motivationale sau cele de genul astuia se bat cap in cap. Cred ca de ambele avem nevoie si ambele ne definesc. Cel putin in cazul meu asa este.
Zoso: suntem pe naibii :)
Da, exista :-)
Imi place “Viata e despre cat de multe lucruri care iti plac reusesti sa faci pana cand se termina”… scurt si adevarat :-)
“Cum vine randul fiecaruia”, era o vorba cand eram mica. Dar, uite ca intr-adevar noi ne grabim sa ne vina randul in loc sa ne bucuram de ce avem.
Am trait aceasta experienta in anul in care am decis sa fac o schimbare profesionala majora. Au plecat de langa mine doi oameni dragi care imi erau si colegi.Golul lasat de ei a fost ocupat de un noian de intrebari, ca cele puse de tine. Singurul lucru pe care l-am putut face in memoria lor cand am ales noul drum a fost sa nu renunt la echilibrul dintre viata personala si cea profesionala si sa pun asta la vedere.
Frumos articol, in pofida trairilor care te-au determinat sa-l scrii.
Cred ca ai citit aceeasi carte care m-a inspirat si pe mine sa imi regandesc viata. Si acum chiar pot spune ca da, traiesc mult mai mult decat inainte. Si incerc sa nu mai pierd lucrurile esentiale din viata :-) So far so good… Foarte misto mare parte din carte.
Andrei, care-i cartea?
http://www.slowmovement.com/
Elena: Elogiu lentorii, aparut la Publica.
“Mananca incet, ca sa simti cat mai mult fiecare dumicat.”
spune un personaj dintr-un roman al Hertei Müller, unui copil caruia i-a oferit niste fructe.
cam asa ar trebui sa si traim; viata insasi trebuie mestecata incet, ca sa se simta cat mai mult fiecare dumicat
:)
dragilor, citind aci,
m-a apucat CONTOPEALA – vorba lui Zoso!
(for the record, in pro(o)f-life management terms
– alea-alea de le citarati voi –
my no 1 priority is attention)
sunteti cam competitivi pe aci, ashEa
“Viata e despre cat de multe lucruri care iti plac reusesti sa faci pana cand se termina”
trage (de la trigger) pe mult, plin, dead..line.
io ma intinsei (de la Dylan) pe putin, gol, lived..line.
Voi sa mor consumata! —
(dpdv coaching it is a more empowering frame)
cat despre a/l-mea/u-de-langa-mine, am grija! –
ca stiu ca ea/l se bizuie ca e mereu,
si aici, si acolo,
a/l-mea/u-din-mine.
are Augustin un pasaj minunat despre rostul (=ce spune)
tristetii la plecarea cuiva:
grija ta de viata ta creste, caci creste cu grija de a-l pastra in viata, prin tine, pe cel plecat.
(hm. bad dom’gugl. tre sa caut unde am scris io fraza aia din Confesiuni, cand le-am citit acu doojdani)
Am un amic foarte bun, care a fost mult timp director la o multinationala cu un salariu foarte mare cu program de 12-14 ore, 6-7 zile pe saptamana, dupa ce sa nascut primul copil, a ales sa munceasca pe un post platit 20% fata de postul precedent, dar acum trebuia sa munceasca doar 8 ore/zi 5 zile/saptamana. A spus ca prefera sa petreaca timpul cu nevasta si copilul decat cu echipa de vanzari
spun de la inceput ca sper sa gandesc altfel peste cativa ani, dar mi-e foarte teama ca cel putin la inceput de drum trebuie sa ne cufundam putin in chestii mai putin…”pline de viata”. poate o perioada trebuie sa muncesti 12 ore pe zi ca dupa sa te poti bucura de mai multa libertate. poate uneori asta e singura sansa sa te afirmi. numai ca habar n-am cand e momentul cand trebuie sa te opresti…